17 infracţiuni în care au fost implicaţi şi elevi
În primul semestru din 2011, în şcolile sucevene şi în apropierea acestora s-au înregistrat 17 infracţiuni în care au fost implicaţi elevi. Numărul faptelor este cu 42 mai mic faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Aşa rezultă dintr-un material prezentat de comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ, în şedinţa de astăzi a Colegiului Prefectural. Conform raportului, la comiterea faptelor au participat 19 elevi, iar în 53% din cazuri a fost vorba despre loviri şi vătămări corporale. Cele mai multe infracţiuni în mediu şcolar, şase, s-au semnalat în zona municipiului Suceava. În cadrul şedinţei, prefectul Sorin Popescu i-a solicitat domnului Todiruţ ca, pînă pe 31 august, să elaboreze împreună cu şeful Inspectoratului Şcolar, Petru Carcalete, un plan de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii în unităţile de învăţămînt.
Cursuri de manageri pentru locuitorii din mediul rural
Informare de vremea rea
Alte articole:
- 358 de elevi au renunţat la cursuri
În anul de învăţămînt 2010/2011, 358 de elevi suceveni au renunţat la cursuri. Rata abandonului şcolar a fost de 0,28%. Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului... - Cinci elevi suceveni, eliminaţi de la BAC
Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Şcolar Suceava, Laura Hacman, a anunţat că cinci elevi din judeţ au fost eliminaţi de la examenul de Bacalaureat, pentru... - Plata profesorilor care au fost în grevă, condiţionată
Şeful Inspectoratului Şcolar Suceava, Petru Carcalete, a declarat că profesorii care au fost în grevă şi vor recupera materia ar putea fi plătiţi cu ora.... - Elevi suceveni au fost premiaţi de către Ministerul Educaţiei
4 elevi suceveni au fost premiaţi de către Ministerul Educaţiei. Meritul lor este acela că sînt olimpici internaţionali. Adriana Dascălu adb 2 marti 30 nov... - Jandarmi fălticeneni implicaţi în campania „Let’s Do It, Romania!”
Aproximativ 100 de elevi şi cadre de la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi din Fălticeni se vor implica, mîine, în campania naţională de ecologizare „Let’s...




















