În luna iulie va fi finalizată strategia de dezvoltare a judeţului Suceava, pentru perioada 2012-2020. Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a declarat că pentru îmbunătăţirea proiectului deja conturat, la sfîrşitul lui iunie va convoca o întîlnire cu reprezentanţii tuturor partidelor. El a spus că noua strategie de dezvoltare va cuprinde priorităţile pînă-n 2020, cum ar fi modernizarea drumurilor judeţene şi a aeroportului de la Salcea, construirea a două autostrăzi de la Nord la Sud şi de la Est la Vest, precum şi o serie de proiecte privind creşterea economică.






