Aflat în vizită la Suceava, deputatul PD-L de Buzău Cezar Preda a spus că speră ca liderul Organizaţiei Judeţene Suceava a partidului, Gheorghe Flutur, să fie unul dintre cei patru prim-vicepreşedinţi ai PD-L. În ultima perioadă au apărut în presă informaţii conform cărora PD-L va înfiinţa 4 funcţii de prim-vicepreşedinte, iar acestea vor fi ocupate, cel mai probabil, de Gheorghe Flutur, europarlamentarul Theodor Stolojan, preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Conferinţa de presă la care a participat domnul Preda a fost organizată de deputatul PD-L de Suceava Ioan Bălan care a spus că organizaţia judeţeană va avea 20 de vicepreşedinţi şi că toţi cei 10 parlamentari vor fi vicepreşedinţi de drept.








