Pagina de web a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava are o rubrică intitulată „Despre noi”, iar unul dintre subcapitole se referă la conducerea universităţii. Acolo, printre altele, se găsesc numerele de telefon şi fax, şi adresele de e-mail ale rectorului Adrian Graur şi ale celor trei prorectori ai universităţii sucevene. Iată un exemplu: telefoane: +40 230 520316 şi +40 230 520081 / 521, fax: +40 230 520080, e-mail: rel.intusv.ro, dep.rel.intusv.ro şi prorectorusv.ro. Aceste date de contact nu le-am dat deloc întîmplător. Acestea îi aparţin prorectorului Sanda Maria Ardeleanu. Pentru cei care au deschis aparatele de radio mult mai tîrziu, o să spun că doamna Ardeleanu este şi deputat PD-L de Suceava. În această calitate, Sanda Maria Ardeleanu este o susţinătoare a noii Legi a Educaţiei care a stîrnit atîtea controverse. Doamna Ardeleanu a trimis un comunicat de presă redacţiilor locale în care-şi ia angajamentul că va milita pentru depolitizarea instituţiilor de învăţămînt superior, „prin declararea incompatibilităţii între calitatea de demnitar şi orice funcţie de conducere într-o universitate”. În comunicatul semnat de doamna Ardeleanu se mai arată: „De altfel, în sensul acestui deziderat, m-am autosuspendat din funcţia de prorector al Universităţii din Suceava pe perioada exercitării mandatului de deputat, încă din septembrie 2009”. Ştiu, doamnă, că v-aţi autosuspendat, dar se pare că aţi făcut-o numai de ochii lumii. Sau poate că dumneavoastră chiar nu mai sînteţi prorector, dar pagina de web a Universităţii „Ştefan cel Mare” minte mai rău decît televiziunile mogulilor la care preşedintele Traian Băsescu, prin intermediul executantului său, Emil Boc, v-a cerut să nu le mai călcaţi pragul şi să nu le mai folosiţi lavalierele. Dacă dumnevoastră chiar nu mai sînteţi prorector, doamnă Ardeleanu, nu trebuie decît să le cereţi administratorilor site-ului universităţii să vă scoată din conducere. Aţi avut timp să faceţi asta din septembrie 2009 şi pînă acum, dar mă gîndesc că poate n-aţi avut vreme deoarece aţi fost foarte ocupată cu noua Lege a Educaţiei şi cu redactarea comunicatelor de presă.tab miercuri 28 apr





