Buletin de Liteni
Somnul raţiunii a născut în urmă cu cîţiva ani nişte monştri care şi-acum pot fi văzuţi făcîndu-şi de cap prin diferite zone ale judeţului Suceava. Fiindcă raţiunea din capetele unor politicieni dormea dusă şi sforăia de mama focului, de săreau pînă şi scîndurile veceului din fundul curţii, profitînd de ocazie, nişte băieţi cu funcţii administrative s-au încurcat cu nişte comune, dacă mă înţelegeţi ce vreau să spun, şi peste 9 luni s-au născut cîţiva monştri. De fapt, nişte struţo-cămile. Mă refer la cele 8 comune sucevene care, prin tragerea sforilor politico-administrative şi prin tragerea sătenilor pe sfoară, au fost transformate, prin referendum, în oraşe. Ideea a fost că autorităţile vroiau să arate Uniunii Europene, Uniune către care îşi propuseseră să ne ducă în zbor, că în ţara noastră se trăieşte de la foarte bine în sus. Astfel au ajuns să fie oraşe nişte localităţi în care nu există drumuri, reţele de apă şi canalizare, şi multe altele. Din cauza transformării forţate a comunelor în oraşe, doar pe hîrtie, localităţile respective, printre care se numără Broşteni şi Liteni, n-au mai putut primi bani de la Uniunea Europeană în cadrul programelor de dezvoltare a satului românesc. În plus, sătenii orăşeni au fost nevoiţi să plătească taxe şi impozite mai mari. Şi pentru ca anomalia să fie anomalie adevărată, oraşele înfiinţate în urmă cu cîţiva ani de nişte minţi luminate cu lanterna chinezească nu au cartiere, ci sate. Deci, pe buletinul unui om din Liteni, de exemplu, scrie: oraşul Liteni – satul Liteni. Bine, şi municipiul Suceava are un cartier care se numeşte Burdujeni Sat şi care e chiar un sat, dar orişicît pentru că acesta se află într-un plin proces de modernizare. Pentru ca buletinele celor din Liteni să fie complete ar trebui ca pe acestea să scrie: oraşul Liteni, satul Liteni, uliţa „X”, poarta numărul „Z”, casa numărul „Y” cu vedere la veceul din fundul curţii.
Salteaua (cu bani) din pădurea adormită
Cu virus şi fără virus
Alte articole:
- Bani pentru străzi din Rădăuţi şi Liteni
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a anunţat, după şedinţa de ieri a Guvernului, că Executivul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea unor drumuri... - Incendiu la Corni-Liteni
Sîmbătă, la prînz, din cauza scînteilor de la coşul de fum deteriorat, a izbucnit un incendiu la o gospoădire din Corni-Liteni. Valoarea pagubelor produse de... - Bătaie la o discotecă din Liteni
În noaptea de sîmbătă spre duminică, o echipă de jandarmi şi una de poliţişti de la Intervenţie Rapidă au intervenit la o discotecă din Liteni.... - A început modernizarea drumului Salcea-Liteni
Sîmbătă, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost prezent la Salcea pentru a participa la demararea lucrărilor de reabilitare a drumului Salcea-Vereşti-Roşcani-Liteni. Valoarea proiectului... - Un tînăr din Liteni s-a sinucis
Un tînăr în vîrstă de 18 ani din oraşul Liteni s-a spînzurat într-o anexă din spatele locuinţei părinţilor. El a fost descoperit fără viaţă ieri...




















