Contractul de finanţare a şoselei de centură a Rădăuţilor, semnat
În perioada imediat următoare vor începe lucrările de construire a şoselei de centură a Rădăuţilor. Astăzi, la Palatul Administrativ din Suceava, a fost semnat contractul de finanţare a investiţiei. La eveniment au participat primarul PDL al Rădăuţilor, Aurel Olărean, un reprezentant al firmei „Spedition UMB”, cea care va realiza lucrarea, un şef de la Regionala Iaşi a Companiei de Drumuri Naţionale şi preşedintele PDL al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. Ruta ocolitoare a Rădăuţilor va avea o lungime de 16 kilometri. Investiţia va costa 82 de milioane de lei, fără TVA, iar termenul de execuţie este de 36 de luni. Primarul de Rădăuţi, Aurel Olărean, a declarat că pentru început va fi realizat un tronson de 3-4 kilometri dinspre comuna Dorneşti către municipiu, pentru a prelua maşinile de mare tonaj ale fabricilor de prelucrare a lemnului din zonă. Preşedintele Flutur a precizat că la Rădăuţi vor mai fi executate lucrări, în valoare de 40 de milioane de euro. 10 milioane de euro va costa repararea străzilor din oraş prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. 30 de milioane de euro vor fi pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare cu fonduri europene din Programul Operaţional Sectorial de Mediu.
Elevi suceveni la LicArt
Exclus din PSD, Ioan Corjuc a fost dat afară din CJ
Alte articole:
- S-a semnat contractul pentru reabilitarea drumului Suceava-Botoşani
În scurt timp vor începe lucrările de reabilitare a Drumului Naţional 29, care face legătura între Suceava şi Botoşani. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur... - Primarul Rădăuţilor, Aurel Olărean, ar putea fi amendat cu 100 de milioane de lei
Prefectul de Suceava, Sorin Popescu, susţine că primarul PDL al Rădăuţilor, Aurel Olărean, riscă să primească o amendă cuprinsă între 50 şi 100 de milioane... - Exproprierile pentru a face loc şoselei de centură a Sucevei, continuă
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a cerut urgentarea procedurii de expropriere a terenurilor pe unde va trece şoseaua de centură a Sucevei, pentru a... - Contractul de modernizare a Aeroportului Suceava, semnat
La Suceava a fost semnat, astăzi, contractul de finanţare a proiectului privind modernizarea aeroportului de la Salcea. Documentul a fost parafat de preşedintele Consiliului Judeţean,... - Contractul de finanţare a platformei e-educaţie, semnat
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava va avea în cel mult doi ani o platformă informatică de tip e-educaţie. Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informatice, Valerian...




















