Corneliu Popovici, posibil director la Aeroportul Suceava
La Aeroportul din Suceava se va înfiinţa un compartiment special pentru punerea în aplicare a proiectului de modernizare a obiectivului. Potrivit unei hotărîri a Consiliului Judeţean, noua structură va avea în componenţă un director şi trei inspectori, din care un jurist, un economist şi un inginer constructor. Concursul pentru postul de director va avea loc pe 28 noiembrie, la Aeroport. Candidaţii trebuie să fie absolvenţi de studii economice superioare şi să aibă o vechime minimă în specialitatea economică de 6 ani. Deocamdată, la concurs nu s-a înscris nimeni. Surse credibile afirmă că printre posibilii candidaţi s-ar putea număra fostul secretar de stat în Ministerul Turismului suceveanul Corneliu Popovici. Proiectul de modernizare a aeroportului de la Salcea este în valoare de 39,5 milioane de euro, iar contractul de finanţare a fost semnat la finele lunii octombrie. La vremea respectivă, şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, spunea că investiţia va demara efectiv în septembrie 2012 şi se va încheia după un an şi jumătate. Din cele 39,5 milioane de euro, 20 de milioane reprezintă contribuţia Uniunii Europene. Celelalte fonduri vor fi asigurate de Guvernul României şi de Consiliul Judeţean. Proiectul de modernizare a Aeroportului Suceava prevede extinderea pistei de la 1.800 la 2.400 de metri, construirea unui nou turn de control şi a unei piste flexibile care să permită şi decolarea avioanelor cargo, precum şi modernizarea sistemului de balizaj.
Dosare penale pentru doi şoferi fără permis
Tentativă de tîlhărire a unui cetăţean italian
Alte articole:
- Peste doi ani, pe Aeroportul Suceava vor putea ateriza avioane de tip Boeing 767
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că proiectul de modernizare a Aeroportului de la Salcea se va derula în perioada septembrie 2012-martie 2014.... - Aeroportul Suceava va fi modernizat
Aeroportul Suceava va fi modernizat cu fonduri europene atrase printr-un proiect al Consiliului Judeţean. Preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, a declarat că proiectul are o valoare... - Pămînt pentru Aeroportul Suceava
Consiliul Judeţean Suceava a aprobat achiziţionarea unei suprafeţe de 6,8 hectare de teren în zona Aeroportului Salcea. Jumătate din suprafaţă va fi folosită pentru prelungirea... - Contractul de modernizare a Aeroportului Suceava, semnat
La Suceava a fost semnat, astăzi, contractul de finanţare a proiectului privind modernizarea aeroportului de la Salcea. Documentul a fost parafat de preşedintele Consiliului Judeţean,... - Corneliu Popovici vs. Corneliu Popovici
Pentru început îmi voi cere scuze de la dumneavoastră pentru limbajul de lemn pe care îl voi folosi, dar nu pe tot parcursul comentariului. Limbajul...




















