Cristian Căjvăneanu a fost înmormîntat
Cîteva sute de persoane l-au condus, astăzi, pe ultimul drum, pe Cristian Căjvăneanu, patronul casei de schimb valutar din centrul Sucevei care a decedat săptămîna trecută la Spitalul Judeţean din cauza unor lovituri primite la cap. Cristian Căjvăneanu avea 37 de ani şi a fost înmormîntat la Cimitirul „Pacea”. Slujba a fost oficiată de patru preoţi, iar pe timpul funeraliilor cortegiul a fost însoţit de angajaţi ai firmei de pază şi protecţie „FGM”. Această firmă se afla sub contract cu casa de schimb valutar a lui Cristian Căjvăneanu. Omul de afaceri a încetat din viaţă, în noaptea de joi spre vineri, la ora 1.00, în Spitalul Judeţean, după ce a suferit un stop cardio-respirator. Din seara zilei de 20 iulie, de cînd a fost spitalizat, şi pînă la constatarea decesului, Cristian Căjvăneanu a fost ţinut în viaţă doar de aparatele la care era conectat. În seara zilei de 20 iulie, dar pe lumină, două persoane l-au lovit cu o bîtă în cap pe Cristian Căjvăneanu şi i-au furat 400.000 de lei. Cinci indivizi cu vîrste cuprinse între 20 şi 31 de ani au fost arestaţi preventiv în acest caz. Este vorba despre Dan Platoc şi Constantin Lungu din Suceava, Vasile Crasi din comuna Ipoteşti şi Gheorghe Anton şi Iulian Spatariu din comuna Adîncata. În acest caz, procurorii mai vor să emită un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Alin Novac, un tînăr în vîrstă de 24 de ani din comuna Dumbrăveni.
Gheorghe Flutur nu vrea PSD-ul în conducerea CJ
Adolescentă din Arbore, căutată de Poliţie
Alte articole:
- „Valutistul” Căjvăneanu a murit
Patronul casei de schimb valutar din Suceava care pe 20 iulie a fost tîlhărit în zona locuinţei sale de pe strada 6 Noiembrie din centrul... - Concert Cristian Ruscior
Tînărul violonist Cristian Ruscior va concerta astăzi, de la ora 18.30, la Casa de Cultură din Suceava, împreună cu Filarmonica de Stat din Botoşani. El... - Cristian Hociung, noul purtător de cuvînt al ISU Suceava
Locotenent-colonelul Cristian Hociung este, începînd de astăzi, noul purtător de cuvînt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. El a preluat postul locotenentului Ioana Alexandra Istrati.... - Presupuşi tîlhari, în faţa instanţei
Astăzi, au fost prezentanţi în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă, membrii unei presupuse grupări despre care se bănuieşte că l-ar fi agresat... - Un copil de 2 ani a fost lovit de un moped
O fată în vîrstă de 15 ani din municipiul Suceava a ajuns, sîmbătă după-amiază, la Spitalul Judeţean, cu buza spartă. Părinţii fetei au spus că...




















