Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva “Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista “Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Decît să plîngă Statul, mai bine plînge satul

2 noiembrie 2011 91 vizualizări

Operaţiunea de distrugere a CFR-ului merge excelent. Gara Iţcani, una dintre cele mai vechi şi mai cunoscute gări din România, este aproape închisă şi nu mai are mult pînă cînd va cădea din picioare ca un om subnutrit. Trenurile sînt din ce în ce mai rare, iar şinele de cale ferată sînt din ce în ce mai nesigure. Dacă în urmă cu 10 ani trenul Intercity făcea de la Suceava pînă la Bucureşti patru ore şi patruzecişicinci de minute, în ziua de astăzi face aproape şapte ore. Ani de zile, CFR-ul a fost jefuit sistematic de mafia gulerelor albe, dar şi de cei cu gulerele negre de mizerie. Spre bucuria centrelor de colectare a fierului vechi, acestea vor continua să fie aprovizionate cu şine de cale ferată. Cum este închisă cîte o linie de cale ferată, cum hoţii de fier vechi îşi fac apariţia şi încep să desfacă şinele bucată cu bucată. Centrele de colectare a fierului vechi din Bazinul Dornelor trebuie să se pregătească să primească marfă, pentru că se intenţionează anularea curselor de pe relaţia Floreni-Dornişoara. Primarul comunei Poiana Stampei, din care face parte şi satul Dornişoara, este revoltat de intenţia CFR-ului. Primarul Elisei Todaşcă a declarat pentru „Monitorul de Suceava”: „În Dornişoara trăiesc 363 de oameni, iar dacă CFR-ul pune în practică ce şi-a propus, adică închiderea liniei, va fi vai de capul lor. Nu au nici un alt mijloc de transport la dispoziţie şi, practic, vor rămîne izolaţi. Plus că mai sînt şi copii care merg la şcoală şi acum nu vor avea efectiv cu ce ajunge la ore. Nu se poate să se închidă această linie aşa. Ar fi o crimă”. Şi, ce, ar fi prima crimă? S-au mai închis linii de cale ferată şi se vor mai închide, aşa cum s-au închis şi se vor mai închide spitale şi şcoli. Dar de unde să ştie primarul dintr-o comună aflată la capătul lumii, cum este Poiana Stampei, cum se modernizează statul? Cu banii economisiţi prin desfiinţarea curselor de pe traseul Floreni-Dornişoara, preşedintele României, Traian Băsescu, îşi plăteşte hotelul pe-o noapte la Bruxelles. Acolo unde trebuie să meargă pentru a-i pune la punct pe liderii Uniunii Europene. Dacă domnul Băsescu n-ar fi activ pe plan internaţional, atunci România ar fi izolată şi ar rămîne nemodernizată. Deci, ce-i mai important: să rămînă Statul izolat sau să rămînă satul izolat? Eu spun că satul. Inclusiv satul Dornişoara.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele

Alte articole:

  • Mai bine şomer decît însoţitor
    15 din cei 17 însoţitori ai persoanelor cu handicap din oraşul Solca au fost trimişi în şomaj. Primarul Valeruţ Ţăran Hofnar a declarat că a...
  • Bine taci, bine găseşti
    Deputatul PDL de Suceava, Sanda Maria Ardeleanu, este topit după noua Lege a Educaţiei ca zahărul din maşinăria de făcut vată pe băţ. Nimeni, dar...
  • Bine faci, bine nu găseşti
    În Vinerea Mare, angajaţii societăţii de morărit şi panificaţie „Mopan” Suceava au văzut şi ei că mare este grădina Domnului şi că mulţi meseriaşi i-au...
  • Bine alegi, bine găseşti
    Aşa cum anticipam săptămîna trecută, preşedintele PDL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, va fi de partea lui Emil Boc la Congresul PDL pentru alegerea...
  • Comasarea sună bine
    Una dintre cele mai mari nedreptăţi făcute sistemului medical sucevean este pe cale de a se produce. Ministerul Sănătăţii a anunţat, oficial, că Spitalul de...