Doamna Irina, domnul Nelu şi dansatorii
Ca să nu se facă de rîs faţă de celelalte comune din judeţul ăsta care au tot dansat şi petrecut toată vara, şi localitatea Mitocu Dragomirnei şi-a făcut o zi. Duminică, 6 septembrie, Primăria Mitocu Dragomirnei a legat ziua comunei de Hramul Bisericii aşa cum leagă elevii şcoala de gard sau cum leagă biciclistul de ocazie, ăla cu evazeul pantalonilor prins cu cîrligul de rufe, lanţul de la ţoaclă ca să nu i-o fure derbedeul satului. Hramul Bisericii este astăzi, de Sfînta Mărie Mică, dar astăzi lumea cîntă, rîde şi dansează în familie, şi probabil că de aia primarul de la Mitoc a decalat distracţia publică. La Mitocu Dragomirnei a cîntat cunoscuta interpretă de muzică populară Irina Loghin. Olteanca le-a fost adusă oamenilor din Mitoc (că doar n-o să le spun mitocani), pentru a le trilui, de parlamentarul Ioan Balan, unul dintre membrii orchestrei de muzică populistă. Doamna Irina, ca să ma exprim ca tot nuntaşul care o roagă pe aceasta să-i bage o dedicaţie contra cost, deci doamna Irina era îmbrăcată cu un costum popular elegant şi proaspăt apretat, şi afişa o mină de om foarte mulţumit. Domnul Nelu, ca să mă exprim ca tot votantul care se bucură de spectacolele de muzică populară pe care le organizează deputatul de Suceava în campaniile electorale, era tras la patru ace. Doamna Irina a dus-o foarte bine în timpul regimului comunist şi o duce de la excelent în sus de cînd peste această ţară s-aşezat democraţia, aşa cum se aşează cearşafurile albe peste patul din odăiţă în cîntecele noastre populare. De cînd a fost cooptat în orchestra de muzică populistă a PD-L, domnul Nelu este din ce în ce mai înfloritor. Cum ar veni, numai interpreţii de muzică populară şi populistă o duc excelent în ţara asta, însă nu şi cei care, de secole, îşi rup pingelele în horele, învîrtitele şi bătutele în care se prind. Deci, este foarte bună muzica asta populară, însă depinde de care parte a muzicii eşti sau, mă rog, de care parte a microfonului eşti.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Voinicul din povestea liberală
Briliantul din grădină
Alte articole:
- Concert Irina Loghin la Dragomirna
Ieri, cu ocazia Hramului Bisericii din comuna Mitocu Dragomirnei, care va fi pe 8 septembrie, de Sfînta Mărie Mică, s-a organizat o petrecere. Aproximativ 300... - Doamna la librărie, ţaţa la paranghelie
În seară zilei de marţi, 22 mai, Librăria „Cărtureşti” din „Iulius Mall” va fi gazda lansării un CD de muzică populară. Este vorba despre albumul... - O întrebare de la domnul Bălan pentru doamna Boagiu
„Monitorul de Suceava” a descoperit că nu doar inundaţiile, ci şi hoţii de fier contribuie din plin la distrugerea reţelei de cale ferată din judeţul... - Irina Vasilciuc, instalată în funcţia de administrator public al judeţului
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, astăzi, că fostul director economic al instituţiei, Irina Vasilciuc, şi-a preluat funcţia de administrator public al judeţului.... - Domnul Ionel, domnul Guardiola şi domnul George
M-am mirat ca suceveanul la poarta bucovineană nouă de la intrarea în biroul preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, cînd am aflat că acesta a...





















