Două piscine în aer liber şi una acoperită, la Gura Humorului.
Sîmbătă, 1 mai, au fost deschise oficial cele două piscine în aer liber şi piscina acoperită de la Gura Humorului. Investiţiile au fost realizate în cadrul proiectului POPAS care, la începutul acestui an, a însemnat şi deschiderea unei pîrtii de schi şi a unei reţele de telescaun. Valoarea totală a proiectului este de 12,55 milioane de euro. Primarul Marius Ursaciuc a spus că piscina acoperită din Parcul Ariniş este deschisă de marţi pînă vineri între orele 16.00 şi 21.00, iar sîmbăta şi duminică între orele 10.00 şi 21.00. Două ore la piscină costă 150.000 în timpul săptămînii şi 300.000 de lei duminica. La inaugurarea piscinelor au fost prezenţi actorul Florin Piersic, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, foşti şi actuali consilieri locali din Gura Humorului, deputatul PD-L Dan Gabriel Gospodaru şi un public format din cîteva sute de persoane. Primarul Marius Ursaciuc i-a acordat diploma de cetăţean de onoare lui Petru Ţăranu, fost primar al oraşului în anii ’70, atunci cînd a fost amenajat Parcul Ariniş. Diploma a fost primită de soţia domnului Ţăranu pentru că acesta nu s-a prezentat la eveniment din cauză că nu se simţea prea bine.
Două incendii de vegetaţie uscată
Strada Cernăuţi, stradă cu sens unic?
Alte articole:
- Oraşul Gura-Humorului, înfrăţit cu localitatea poloneză Puck
Oraşul sucevean Gura-Humorului s-a înfrăţit cu oraşul polonez Puck. Din partea Humorului, contractul de colaborare între cele două aşezări a fost semnat de primarul Marius... - Fabrică de autoutilitare pentru fermieri, la Gura Humorului
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că la Gura Humorului ar putea fi înfiinţată o fabrică de autovehicule multifuncţionale destinate efectuării lucrărilor agricole.... - Gura Humorului: 1.200 de schiori, în două zile
Vineri şi sîmbătă, pe pîrtia de la Gura Humorului au schiat 1.200 de persoane. Şeful Direcţiei pentru Turism din cadrul Primăriei Gura Humorului, Constantin Prostire,... - Primarul PNL al oraşului Gura-Humorului, Marius Ursaciuc, se va da cu PDL
Este posibil ca, la alegerile din vara anului viitor, primarul PNL al oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, să canideze pentru un nou mandat ca independent,... - Expoziţia internaţională de fotografie „Fotosinteza”, la Gura Humorului
În perioada 7-9 octombrie, la Gura Humorului, se va desfăşura cea de-a XXXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film, Diaporamă şi Fotografie „Toamnă la Voroneţ”....





















