Drumurile forestiere îşi schimbă proprietarul
Într-o primă fază, aproximativ 5.000 de kilometri de drumuri forestiere vor trece de la Stat la primării, prin hotărîre de Guvern, în maxim două luni. Prezent la Suceava, directorul Regiei Naţionale a Pădurilor, Valerian Solovăstru, a declarat că este vorba despre drumurile care deservesc alte proprietăţi decît cele de stat. Domnul Solovăstru a adăugat că măsura transferării drumurilor de la un proprietar la altul a fost luată pentru ca acestea să poată fi modernizate cu fonduri europene. Şeful RNP a spus: „Din păcate, pe măsura 125 B, de accesare de fonduri europene pentru drumuri forestiere, din cauză că ghidul a fost întocmit în favoarea comunităţilor locale, şi mai puţin în favoarea RNP, am reuşit ca din 22 de proiecte să finanţăm numai două. Deşi, eligibile au fost 16. Şi asta din cauză că noi pierdem din start 15 puncte numai pentru că sîntem regie naţională”, a spus Valerian Solovăstru.
Tînăr scos de pompieri dintr-o maşină avariată
3.200 de pachete de ţigări de contrabandă, în maşina unui dornean
Alte articole:
- Prea puţine drumuri forestiere, prea puţin lemn exploatat
Directorul Regiei Naţionale a Pădurilor, Valerian Solovăstru, a declarat, astăzi, la Suceava, că România este în coada Europei în privinţa drumurilor forestiere. El a spus... - 20 de silvicultori, lăsaţi fără serviciu
286 de angajaţi ai Regiei Naţionale a Pădurilor au fost sancţionaţi disciplinar, anul acesta, iar în 20 de cazuri s-a decis desfacerea contractelor de muncă.... - Bani de la RNP pentru sinistraţii suceveni
Directorul Regiei Naţionale a Pădurilor, Valerian Solovăstru, a anunţat, astăzi, la Suceava, că salariaţii instituţiei au donat 1,1 miliarde de lei pentru sinistraţii din judeţul... - 86 de milioane de lei, cifra de afaceri a Direcţiei Silvice Suceava
În primul semestru din 2011, Direcţia Silvică Suceava a avut o cifră de afaceri de 86 de milioane de lei, cu 32 de milioane mai... - Împăduriri pe o suprafaţă de 15.000 de hectare
Directorul general al Romsilva, suceveanul Valerian Solovăstru, a anunţat că, anul acesta, Regia va împăduri o suprafaţă de 15.000 de hectare de teren. „Romsilva şi-a...




















