Elena Băsescu, peţită de PD-L Suceava
Prim-vicepreşedintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, îi sugerează Elenei Băsescu să renunţe la buletinul de Bucureşti în favoarea unuia de Suceava. El a declarat că îi face recomandarea avînd în vedere scorul foarte bun înregistrat în municipiu de către fiica cea mică a şefului statului la recentele alegeri pentru Parlamentul European. Elena Băsescu a candidat ca independent, dar a avut o susţinere puternică, cel puţin din partea tinerilor pedelişti. Elena Băsescu a obţinut aproape 12% din voturi în Suceava, iar acesta este cel mai bun scor electoral al ei într-un municipiu reşedinţă de judeţ. Orest Onofrei mai crede că fiica cea mică a preşedintelui ar trebui să-şi deschidă aici un cabinet parlamentar. De asemenea, el susţine că PD-L Suceava a dat doi europarlamentari, respectiv pe Elena Băsescu şi pe administratorul public al judeţului, Petru Luhan. Bunicii din partea mamei ai Elenei Băsescu locuiesc în cartierul sucevean Burdujeni-Sat.
Neregula de la Preuteşti, în regulă
Cod galben la Suceava
Alte articole:
- Municipiul Suceava: Băsescu 36%, Geoană 26%
După numărarea voturilor din municipiul Suceava, Traian Băsescu a obţinut 36% din voturi, fiind urmat de Mircea Geoană, cu 26%, şi Crin Antonescu, cu 24%.... - Maria Băsescu a adus ajutoare la Şerbăuţi
Soţia preşedintelui Traian Băsescu, Maria, s-a aflat, astăzi, pentru o jumătate de oră, în comuna suceveană Şerbăuţi. În localitate, inundaţiile din vară au distrus 7... - Maria Băsescu vine, la Suceava, cu ajutoare
Mîine, soţia preşedintelui Traian Băsescu, Maria, va veni cu ajutoare în comuna suceveană Dorneşti, localitate grav afectată de inundaţii. Maria Băsescu va însoţi un transport... - Proiect legislativ al PSD Suceava cu privire la interzicerea etnobotanicelor
PSD le cere parlamentarilor PDL să voteze o iniţiativă legislativă a social-democraţilor privind interzicerea substanţelor etnobotanice. Solicitarea a fost formulată de vicepreşedintele PSD Suceava Ovidiu... - PSD Suceava îl ameninţă pe Traian Băsescu cu suspendarea
Liderul PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, este convins că USL va avea majoritatea în Parlament, după alegerile generale din 2012. El a mai spus că,...




















