Gheorghe Flutur, fiara şi fiara turbată
Liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, a căzut în picioare la Congresul Partidului. A căzut pe scaunul de prim-vicepreşedinte PDL şi a început să le facă din mînă tuturor celor care l-au votat. Dar şi să le facă semne obscene celor din opoziţie şi să-i ameninţe că le scoate dinţii din gură dacă mai comentează aiurea la adresa celui mai cel partid din cîte a avut România. Domnul Flutur a căzut în picioare fiindcă, în primul rînd, a ştiut să se poziţioneze în raport cu cei doi principali candidaţi la funcţia de preşedinte: Emil Boc şi Vasile Blaga. Apoi, pentru că Gheorghe Flutur a avut grijă să-şi facă relaţii în mai toate filialele partidului. Relaţii pe care şi le-a construit pe vremea cînd făcea deplasări prin ţară în calitate de şef al campaniei electorale a partidului la nivel naţional sau de ministru al Agriculturii. În acelaşi timp, domnul Flutur a fost mulţi ani vicepreşedinte PDL pe ţară. În această calitate, Gheorghe Flutur a tras sforile şi i-a pus în funcţii pe mulţi dintre cei cărora le-a cerut votul la Congresul PDL din 14-15 mai. Totodată, agresivitatea cu care domnul Flutur atacă Opoziţia în timpul ieşirilor publice, l-a făcut popular printre colegii care se tem că vor fi fugăriţi de la butoiul cu miere şi de la grătarul cu mici. Imediat după ce s-a văzut cu sacii de voturi în căruţă, Gheorghe Flutur le-a mai tras un cap în gură şi un pumn în burtă celor de la USL. Proaspătul prim-vicepreşedinte PDL a declarat că Guvernul trebuie apărat „de fiara asta care este USL”. O fiară care, din cîte se observă, se hrăneşte cu procentele care i-au permis PDL să ajungă la guvernare. Decît să apere Guvernul de fiara PSD, domnul Flutur şi ai lui, spaima adversarului, ar face mai bine să-şi folosească energiile în lupta cu sărăcia. O sărăcie care este ca o fiară turbată ce şi-a propus să termine populaţia României.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Capitala hypermarket-urilor
Şampanie şi apă rece
Alte articole:
- Gheorghe Flutur îşi doreşte funcţia de prim-vicepreşedinte PDL
Liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, ar putea candida pentru unul din cele patru posturi de prim-vicepreşedinte PDL, la Convenţia Naţională din 14 mai. El declarat... - Gheorghe Flutur, cele mai multe voturi pentru funcţia de prim-vicepreşedinte
Preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, a fost ales în una din cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte la nivel naţional. Domnul Flutur a obţinut cele mai... - Orest Onofrei, pregătit să-i facă un rău lui Gheorghe Flutur
Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, susţine că la Convenţia Naţională din 14-15 mai îl va vota pe liderul Organizaţiei Judeţene, Gheorghe Flutur, la funcţia... - Gheorghe Flutur, viitorul prim-vicepreşedinte PDL
Atunci cînd a rupt o bucată din PNL şi a fondat Partidul Liberal-Democrat, actualul preşedinte al PDL Suceava, Gheorghe Flutur, a făcut-o la îndemnul preşedintelui... - Gheorghe Flutur, aproape de a fi reales cu unanimitate de voturi
Cu 798 de voturi din 804 posibile, Gheorghe Flutur a fost reales în funcţia de preşedinte al PD-L Suceava. Realegerea domnului Flutur a avut loc...




















