Grenadă descoperită pe strada Cernăuţi
Ieri după-amiază, pirotehniştii suceveni au ridicat o grenadă de mînă defensivă, rămasă neexplodată din cel de-al doilea război mondial. Elementul de muniţie a fost descoperit în timpul renovării anexelor unei locuinţe de pe strada Cernăuţi din Suceava. Proprietarul le-a spus pirotehniştilor că a cumpărat casa de la un cetăţean german şi că anexele gospodăreşti au fost construite în perioada interbelică. Lui i s-a pus în vedere ca, în eventualitatea efectuării altor lucrări, să solicite sprijinul echipei pirotehnice pentru acordarea de asistenţă tehnică de specialitate. Grenada a fost transportată în condiţii de maximă siguranţă şi depozitată provizoriu, pînă la distrugerea controlată, într-un poligon autorizat.
Armă cumpărată din Austria, introdusă ilegal în ţară
Hoţ de obiecte liturgice, prins
Alte articole:
- Bombă descoperită la Voroneţ
O bombă din cel de-al doilea război mondial a fost descoperită, aseară, în cartierul humorean Voroneţ. Bomba a fost găsită de proprietarul unei gospodării în... - Se redeschide strada Cernăuţi
Mîine, va fi redeschisă oficial strada Cernăuţi din municipiul Suceava. Anunţul a fost făcut de primarul Ion Lungu. Lucrările au fost efectuate de către SCCF... - Strada Cernăuţi a fost reabilitată în proporţie de 80%
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat în această dimineaţă la Radio Top că vor continua lucrările de reparare a drumurilor. Domnul Lungu a spus că... - Strada Cernăuţi, stradă cu sens unic?
Lucrările pe Serpentine nu vor fi gata mai repede de 15 mai, ceea ce înseamnă că circulaţia maşinilor este în continuare blocată în zonă. Primarul... - Strada Cernăuţi, gata mai repede
Primarul Sucevei, Ion Lungu, trage nădejde că, pînă pe 1 iunie 2010, cel tîrziu, strada Cernăuţi va fi redată circulaţiei. Într-o intervenţie telefonică avută la...




















