Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva “Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista “Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Greva profesorilor suceveni s-a încheiat

31 martie 2011 170 vizualizări

Vicepreşedintele Sindicatului Judeţean „Spiru Haret” Suceava, Dumitru Irimia, a anunţat că, astăzi, în majoritatea unităţilor de învăţămînt din municipiul Suceava au fost reluate cursurile. El a spus că excepţie au făcut Şcoala nr.5 şi Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, deoarece profesorii n-au avut timp să-i anunţe pe elevi să vină la şcoală. Domnul Irimia a adăugat că majoritatea profesorilor din Suceava şi-au primit, deja, salariile pe februarie. Liderul sindical a menţionat că în aceste condiţii s-a decis renunţarea la greva generală declanşată pe 16 martie. Dumitru Irimia a mai spus că, pe 7 aprilie, va avea loc o şedinţă a Comisiei de Dialog Social, în care va fi căutată o soluţie pentru asigurarea fondurilor necesare plăţii salariilor, astfel încît situaţia din ultima perioadă să nu se mai repete.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele

Alte articole: