Împuşcat în torace, fiindcă a fugit de poliţie
În noaptea de 7 spre 8 mai, un tînăr în vîrstă de 29 de ani, din Vicovu de Sus, a fost împuşcat în torace în timp ce era urmărit de poliţie. Acesta a fost internat la Spitalul Rădăuţi. Tînărul a fost urmărit, la un moment dat, de patru echipaje de poliţie, pentru că nu a vrut să oprească la semnalele unor agenţi aflaţi în misiune pe strada Piaţa Unirii din Rădăuţi. Cel împuşcat, pînă la urmă, se afla la volanul unei maşini cu numere străine, care era avariată în partea din spate şi nu-i funcţionau stopurile. Maşina a fost urmărită pe traseul Rădăuţi, Marginea, Horodnic de Sus, Voitinel, Vicovu de Jos, Vicovu de Sus. În comunicatul Poliţiei Suceava se arată: „La un moment dat, pe raza comunei Vicovu de Jos, autoturismul urmărit a pătruns pe o stradă înfundată, fiind nevoit să oprească, de pe locurile din faţă coborînd două persoane, care au luat-o la fugă în aceiaşi direcţie. În urmărirea acestora au pornit un poliţist şi un jandarm. Întrucît cele două persoane s-au despărţit, au continuat urmărirea în alergare a conducătorului auto. Agentul de poliţie l-a somat regulamentar pe conducătorul auto şi a executat un foc în plan vertical, folosind din nou somaţia legală, şi întrucît nici în aceste condiții persoana urmărită nu s-a supus somaţiei, poliţistul a executat un foc, glonţul lovindu-l în zona toracelui”. Şoferul era băut. Acesta era, deja, cercetat în două dosare pentru conducere fără permis. În maşină au fost găsite mai multe înscrisuri în limba engleză şi o autorizaţie de circulaţie provizorie emisă pe 6 decembrie 2010 şi valabilă pînă pe 4 ianuarie 2011.
Din nou focuri de armă, pentru prinderea contrabandiştilor de ţigări
La Gălăneşti, un incendiu a omorît o vacă
Alte articole:
- Urmărit de Poliţie, a intrat cu maşina în gard
Aseară, un tînăr în vîrstă de 25 de ani din Vicovu de Sus a intrat cu maşina într-un gard, în timp era urmărit de o... - S-a îmbătat şi a furat o maşină de poliţie
Un bărbat băut, din comuna suceveană Dorneşti, a fost reţinut la scurt timp după ce a sustras cu chei potrivite autospeciala din dotarea Poliţiei din... - Anchetat pentru că a împuşcat cinci cîini
Un bărbat în vîrstă de 62 de ani, din comuna suceveană Vicovu de Jos, este anchetat de poliţie, după ce, din toamna anului trecut şi... - Reţinut de Poliţie, pentru că a furat alimente în valoare de 20 de lei
Benzina din rezervorul unei maşini parcate pe o stradă din Suceava a fost furată. Un bărbat în vîrstă de 41 de ani a reclamat la... - Rădăuţean cercetat fiindcă era beat la volan
Un bărbat în vîrstă de 42 de ani din Rădăuţi este cercetat penal din cauză că era beat la volan. Noaptea trecută el a intrat...




















