În aşteptarea şutului
Pedeliştii suceveni îi fugăresc din funcţii pe pesedişti, însă pesediştii nu ar prea vrea să abadoneze posturile de director de la instituţiile publice. Pedeliştii le cer pesediştilor suceveni să se ducă şi să se tot ducă după Mircea Geoană, şi să se aşeze pe băncile opoziţiei care au suficiente locuri. Însă, pesediştii se mai codesc. Pesemne că aceştia se gîndesc că şi Petru Carcalete a fost fugărit pe vremuri de la şefia Inspectoratului Şcolar Suceava şi că acesta nu s-a dat muiat, avînd numai de cîştigat. La începutul anului 2005, domnul Carcalete a fost numit şef al Inspectoratului Şcolar din partea PNL. Între timp, PNL-ul s-a rupt, iar Petru Carcalete a plecat în viaţă cu aripa PL-D care făcea jocurile PD. După ce PNL i-a dat afară pe trădători şi pe partenerii de guvernare de la PD, şi Petru Carcalete şi-a pierdut funcţia. Nu o dată, ci de două ori ministrul PNL al Educaţiei, Cristian Adomniţei, l-a pus pe fugă pe domnul Carcalete. Însă acesta, viclean copil de casă, n-a fugit, ci a mers încet pînă la Judecătorie şi de două ori s-a întors victorios, ţinînd în dinţi decizia de reinstalare în funcţie. PNL-ul a plecat acasă, iar Petru Carcalete a rămas, bine mersi, pe post pentru că, vorba unei caţe care a fost cîndva parlamentară PD: „Ciocu’ mic pentru că acum noi sîntem la putere!”. Deci, pedelistul Carcalete, acest cetăţean dat afară pe uşă şi intrat pe geamul biroului de şef al Inspectoratului Şcolar Suceava, poate fi un exemplu demn de urmat de şefii PSD ai instituţiilor publice sucevene. Însă, dacă directorii pesedişti au, pe undeva, acoperire pentru că şi-au înfipt dinţii în scaunele de şefi şi nu le mai lasă, subprefecţii PSD n-au nici o scuză. Aşa cum prefectul este un fel de premier în judeţ, aşa şi subprefecţii sînt un fel de vice-premieri. Cum vice-premierul PSD, Dan Nica, a fost trimis acasă, în secunda doi cei doi subprefecţi PSD de Suceava, Eugen Girigan şi Constantin Huţanu, trebuiau să-şi facă bagajele şi să plece. Însă aceştia şi-or fi spus că mai bine aşteaptă să-i dea cineva cu forţa afară pentru că au auzit ei la un nene, care-i mai umblat prin viaţă, că orice şut în fund reprezintă un pas înainte.
Grija faţă de alegător
Cereri pentru subvenţia energiei termice
Alte articole:
- Plata profesorilor care au fost în grevă, condiţionată
Şeful Inspectoratului Şcolar Suceava, Petru Carcalete, a declarat că profesorii care au fost în grevă şi vor recupera materia ar putea fi plătiţi cu ora.... - 195 de şcoli cu învăţămînt simultan
În viitorul an şcolar, în judeţul Suceava vor exista 195 de unităţi şcolare unde vor învăţa simultan elevii din clase de nivel diferit. Numărul elevilor... - „Bijuteria” de la Forăşti
Opt unităţi de învăţămînt din judeţul Suceava au fost reabilitate, însă nu mai există finanţare pentru introducerea utilităţilor. Şeful Inspectoratului Şcolar, Petru Carcalete, a declarat... - Profesorii de la ţară, neinteresaţi de funcţia de director de şcoală
Şeful Inspectoratului Şcolar Suceava, Petru Carcalete, susţine că posturile de director de şcoală din mediul rural nu mai sînt atractive. El a declarat că situaţia... - 15 demisii din învăţămîntul sucevean
Începînd cu data de 1 septembrie, în învăţămîntul sucevean s-au înregistrat 15 demisii, toate din motive personale. Şeful Inspectoratului Şcolar, Petru Carcalete, a declarat că...




















