În judeţul Suceava, recensămîntul merge cel mai slab la Suceviţa
Prefectura Suceava a comunicat că pînă astăzi, la ora 12.00, la nivelul judeţului au fost recenzate aproximativ 260.000 de persoane şi 96.000 de locuinţe, ceea ce reprezintă 33,7% din total. Purtătorul de cuvînt al instituţiei, Monica Tătaru, a declarat că media numărului de persoane dintr-o locuinţă recenzată a fost de 2,68. Ea a spus că, în judeţul Suceava, cel mai mare procent de culegere a datelor s-a înregistrat la Arbore, unde s-au recenzat aproape 52% din locuinţe, respectiv 1.391. Cel mai mic procent s-a consemnat la Suceviţa. Acolo s-au recenzat 300 de locuinţe, adică 14,66%. Monica Tătaru a precizat că la serviciile de permanenţă ale primăriilor şi la Instituţia Prefectului s-au înregistrat 255 de apeluri telefonice. Oamenii au solicitat informaţii despre operatorii de interviu, datele de contact ale acestora şi ziua în care sînt programaţi pentru recenzare. Pînă-n prezent, în judeţul Suceava au fost schimbaţi 70 de recenzori. Culegerea datelor în cadrul recensămîntului general se va finaliza pe 31 octombrie.
Disponibilizări colective în domeniul construcţiilor
15 dosare, aprobate la Legea 290/2003
Alte articole:
- Recensămîntul a fost realizat în proporţie de 93,48%
Ieri, la prînz, procentul de recenzare la nivelul judeţului Suceava era de 93,48%. Purtătorul de cuvînt al Instituţiei Prefectului, Monica Tătaru, a declarat că fuseseră... - Pe 1 decembrie începe recensămîntul agricol
Între 1 decembrie 2010 şi 31 ianuarie 2011, în România vor fi culese informaţii pentru Recensămîntul General Agricol. Rezultatele finale vor fi transmise la Biroul... - 5.000 de poliţe de asigurare a locuinţei, încheiate în judeţul Suceava
Pînă în prezent, în judeţul Suceava au fost încheiate aproximativ 5.000 de poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor.... - Prefectura Suceava cere reîncadrarea însoţitorilor persoanelor cu handicap
Începînd de anul trecut şi pînă în prezent, primăriile sucevene au concediat 632 de însoţitori ai persoanelor cu handicap. Dintr-o statistică a Agenţiei Judeţene pentru... - Mai mulţi consilieri locali
Judeţul Suceava va avea 1.528 de consilieri locali în urma alegerilor din 10 iunie, cu 4 mai mulţi decît în prezent. Numărul consilierilor judeţeni va...




















