Jandarmii îi caută pe bazariştii care au împiedicat controlul inspectorilor vamali
Jandarmii încearcă să-i depisteze pe comercianţii din Bazarul Suceava care joi, 23 iunie, au împiedicat controlul inspectorilor vamali din Botoşani şi Suceava. Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, căpitanul Bogdan Cornaci, a declarat că, în baza legii, jandarmii au la dispoziţie şase luni pentru a-i identifica şi sancţiona pe vinovaţi. Aceştia vor fi amendaţi pentru tulburarea liniştii publice. În dimineaţa zilei de 23 iunie, cîteva zeci de bazarişti s-au revoltat în momentul în care în centrul comercial au ajuns echipe de control de la Vamă. Ei erau nemulţumiţi că sînt supuşi permanent verificărilor. Pentru calmarea spiritelor s-a apelat la jandarmi. Vameşii căutau produse accizabile, precum cafea, alcool şi ţigări. Din cauza protestului comercianţilor, ei au reuşit să facă verificări la doar două chioşcuri amplasate la intrarea în centrul comercial. Vameşii au ridicat şampoane, articole de uz casnic, săpunuri şi pastă de dinţi. Bazariştii i-au acuzat pe vameşi că îşi însuşesc mărfurile confiscate.
USL vrea să se întîlnească cu „aghiotanţii” lui Gheorghe Flutur
„Folclor instrumental din nordul Moldovei”
Alte articole:
- Vameşii botoşăneni, fugăriţi de bazariştii suceveni
Comercianţii din Bazarul din Lunca Sucevei sînt revoltaţi de faptul că sînt supuşi permanent verificărilor. Ei susţin că, în ultima săptămînă, în Bazar au fost... - În noaptea de Revelion, jandarmii suceveni au dat 15 amenzi
În noaptea de Revelion, jandarmii suceveni au aplicat 15 amenzi pentru încălcarea normelor de convieţuire socială. Împreună cu lucrători din alte structuri ale Ministerului Administraţiei... - Jandarmii donează sînge
În perioada 1-11 noiembrie, peste 200 de cadre militare şi elevi de la Inspectoratul de Jandarmi Suceava şi de la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi din... - Jandarmii au făcut cadouri pentru două familii din Fălticeni
Cadrele Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi din Fălticeni au ajutat două familii defavorizate din localitate înaintea Sărbătorilor de Iarnă. Jandarmii fălticeneni le-au oferit diverse cantităţi... - Bazarişti amendaţi de jandarmi
Jandarmii au aplicat şapte amenzi în valoare totală de 700 de lei, după scandalul de luna trecută din Bazarul Suceava, cînd mai mulţi comercianţi i-au...




















