Joaca de-a candidaturile pentru Primăria Suceava
Dacă în alte locuri din ţară, liberalii şi social-democraţii se ceartă pe candidaturi, la Suceava este linişte. Fără scandal, PSD s-a ales cu candidatura pentru Consiliul Judeţean, iar PNL a primit dreptul de a nominaliza candidatul pentru Primăria Municipiului Suceava. În ziua în care, la Suceava, era semnat actul de înfiinţare a USL, dar şi după aceea, cei doi co-preşedinţi ai Uniunii spuneau că abia aşteaptă să-şi asume candidaturile pentru cele mai importante funcţii alese din judeţul Suceava. Pînă la urmă, doar preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, a rămas consecvent şi va candida împotriva preşedintelui PDL al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. În schimb, în momentul în care PNL s-a trezit cu candidatura pentru Primăria Municipiului Suceava în braţe, liderul Organizaţiei Judeţene a partidului, Ştefan Alexandru Băişanu, a muţit. Se pare că domnul Băişanu evită să se lupte cu primarul PDL, Ion Lungu, de teama unui nou eşec electoral. În 2004, Ştefan Alexandru Băişanu a pierdut alegerile pentru Primăria Suceava, iar în 2008 cele pentru Parlamentul României. După o perioadă de tăcere, domnul Băişanu a decis, totuşi, să vorbească şi a spus că partidul are şase potenţiali candidaţi. Cum nu i-a nominalizat, înseamnă că PNL nu-i are pe aceşti candidaţi. Dar oare sînt în Suceava şase persoane care să aibă, în primul rînd, o notorietate care să le permită să candideze cu un oarecare succes pentru postul de primar? Cînd mai sînt doar cîteva luni pînă la alegeri, domnul Băişanu se joacă de-a candidaturile. Totodată, domnul Băişanu nu a spus că se numără printre posibilii candidaţi. În schimb, acesta a făcut portretul robot al candidatului care va concura împotriva lui Ion Lungu. A spus şeful PNL: „Noi ne dorim ca în final să avem un candidat demn, cinstit, care nu a trăit din banul public şi care iubeşte Suceava”. Oare domnul Băişanu se codeşte să candideze doar de teama pierderii alegerilor? Sau şi pentru că nu prea îndeplineşte condiţiile la care a făcut referire?
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Conflictul de la Humor intră într-o nouă fază
Ceartă cauţi, ceartă găseşti
Alte articole:
- Alexandru Băişanu, posibilul candidat USL pentru Primăria Suceava
Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a declarat că este posibil ca el să fie candidatul USL la Primăria Suceava. Domnul Băişanu a mai spus că... - Ştefan Alexandru Băişanu vrea şi la Primăria Suceava, şi la CJ
Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, Ştefan Alexandru Băişanu, ar putea candida pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava sau pentru Primăria Municipiului Suceava. În cadrul Delegaţiei... - Ilie Niţă, candidatul provizoriu al USL pentru Primăria Suceava
Aseară, Biroul Permanent Municipal Suceava al PNL l-a desemnat pe vicepreşedintele filialei Ilie Niţă drept candidat al USL la postul de primar. În reuniunea de... - Ori candidat la Primăria Suceava, ori fost şef al PNL
Liderul Organizaţiei Judeţene a PNL Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, este şi nu este candidatul USL pentru Primăria Municipiului Suceava. Este, pentru că aşa a hotărît... - Liberalul Ştefan Alexandru Băişanu, candidatul USL pentru Primăria Suceava
Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, şi-a anunţat candidatura la Primăria Suceava din partea USL. El a făcut anunţul într-o conferinţă de presă susţinută, astăzi, la...




















