La Spitalul Fălticeni s-a instaurat competenţa
Direcţia de Sănătate Publică Suceava, reprezentanta Ministerului Sănătăţii în teritoriu, a învins. DSP-ul a anunţat că operaţiunea de cocoşare a administraţiilor locale prin punerea în cîrca acestora a spitalelor a reuşit. Toate cele nouă spitale municipale şi orăşeneşti au intrat în subordinea consiliilor locale, iar Spitalul Judeţean Suceava este de-acum al Consiliului Judeţean. Imediat ce Spitalul Municipal Fălticeni a intrat în subordinea Consiliului Local Fălticeni, medicul Adrian Sigmund a fost schimbat din funcţia de director general, în locul său fiind numit directorul administrativ, Mircea Lupu. Primarul PD-L Vasile Tofan explică de ce a fost făcut acest lucru: „Doctorului Sigmund îi expirase mandatul încă din decembrie anul trecut. La preluare, oricum trebuia numită o conducere interimară. Medicul Sigmund a plecat în concediu pentru o perioadă mai lungă şi aici a trebuit să găsesc o altă soluţie”. Dar oare ce i-o fi venit doctorului Sigmund să plece în concediu chiar după ce a fost schimbat stăpînul spitalului? Şi cît de lung ar putea fi concediul domnului Sigmund? Dacă e prea lung, concediul acestuia nu se poate transforma în concediere? Pe de altă, primarul Tofan nu ne-a spus ce se întîmplă cu marmota. În continuare va face mîncare pentru bolnavi şi va călca aşternuturile sau va trebui să plece şi ea într-un concediu prelungit în timpul căruia să-şi găsească de lucru în Elveţia, la împachetat ciocolată? Primarul Fălticenilor nu a spus nici cine este noul director general al unităţii spitaliceşti. Bine, am înţeles că acesta a fost directorul administrativ al Spitalului, dar nu ne-a spus că este şi coleg de partid cu domnia sa. Mai mult, domnul Lupu este şi consilier local. Însă, poate că nu este vorba despre politizarea unităţii medicale. Poate că primarul Tofan ne va spune că Mircea Lupu a fost numit în funcţie doar pe criterii de competenţă. Cum soţia domnului Lupu, Simona, este medic, e normal ca noul director general al Spitalului Fălticeni să se priceapă să conducă o unitate medicală.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Petrecere în aer liber, la inundaţii
Treabă cu forţa nu se face
Alte articole:
- La Spitalul Fălticeni se aruncă banii pe fereastră
Managerul Spitalului Fălticeni, Mircea Lupu, crede că anumite cercuri politice sînt interesate să blocheze reluarea construcţiei Spitalului Nou din Fălticeni. Un spital a cărui construcţie... - Lucările de construcţie la spitalul din Fălticeni nu au fost reluate
Lucrările de continuare a construcţiei noului spital din municipiul Fălticeni ar putea demara în această toamnă. Primarul Vasile Tofan a spus că municipalitatea nu a... - Lucrările de la Spitalul Fălticeni, blocate de o contestaţie
Licitaţia pentru construcţia noului spital din Fălticeni a fost contestată la Bucureşti. Primarul municipiului, Vasile Tofan, a declarat că la licitaţie s-au înscris şapte consorţii... - Spitalul Fălticeni are bani de medicamente şi mîncare
Managerul Spitalului Municipal Fălticeni, Mircea Lupu, susţine că unitatea dispune de fonduri pentru asigurarea medicamentelor şi a hranei. El a afirmat că spitalul are restanţe... - Investiţii la Secţia TBC de la Spitalul Fălticeni
De la începutul anului şi pînă în prezent, Primăria Fălticeni a alocat două miliarde de lei vechi pentru executarea unor investiţii la Spitalul Municipal. Primarul...




















