Onofrei vrea modificarea Constituţiei
Prim-vicepreşedintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, consideră că principala problemă a României, ca stat, este Constituţia. Domnul Onofrei a spus că în anul 2003, cînd Constituţia a fost modificată în urma unui referendum, aceasta a fost „croită prost”, pentru anumite persoane şi nu pentru întreaga populaţie a României. Orest Onofrei a declarat: „În 2003 am croit un stat să încapă în el Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Acum din păcate nu încap mai mulţi. În 2003 trebuiau să-şi dea seama că nu trebuia croit un stat pentru Iliescu şi Năstase. Trebuia să facem un stat în care trebuiau să încapă 22 de milioane de oameni”. Senatorul Onofrei a arătat că, de exemplu, un primar sau un preşedinte de Consiliu Judeţean este ales uninominal şi răspunde direct în faţa populaţiei, dar decizia cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia se află „în mîinile” consilierilor locali sau ai celor judeţeni. Parlamentarul PD-L de Suceava a mai spus că au fost create două instituţii, Consiliul Judeţean şi Prefectura, care uneori se calcă pe picioare fiindcă au atribuţii identice. Orest Onofrei a mai declarat: „Pe de altă parte, preşedintele este ales de populaţie cu încărcătura necesară de vot şi de încredere, lui i se cere socoteală de situaţia economică, politică şi socială a ţării, dar decizia este la premier. Iar din acest impas noi nu putem ieşi decît schimbînd Constituţia, în sensul de a crea o Românie corectă, o republică prezidenţială sau parlamentară, după cum va decide populaţia”.
Pază pentru lăcaşurile de cult
Deputatul Bălan pozează în victimă
Alte articole:
- Senatorul Onofrei vrea ca parlamentarii să fie aleşi ca primarii
Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, vrea ca parlamentarii României să fie aleşi prin acelaşi sistem de vot ca primarii şi preşedinţii de consilii judeţene.... - Senatorul Onofrei vrea ca maşinile să meargă cu trenul!
Prim-vicepreşedintele PD-L de Suceava, senatorul Orest Onofrei, propune ca, între Siret şi Rădăuţi, maşinile să circule pe platforme CFR . Adică, maşinile să fie urcate... - Onofrei, împotriva primăriilor „cerşetoare”
Primvicepreşedintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, a apreciat că o primărie ar trebui să primească bani de la bugetul de stat în raport cu gradul... - Lumină de la Onofrei
Senatorul PD-L de Suceava, Orest Onofrei, a declarat că parlamentarii PD-L de Suceava vor solicita Guvernului iniţierea unui program naţional de electrificare. Domnul Onofrei a... - Orest Onofrei, pregătit să-i facă un rău lui Gheorghe Flutur
Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, susţine că la Convenţia Naţională din 14-15 mai îl va vota pe liderul Organizaţiei Judeţene, Gheorghe Flutur, la funcţia...




















