Pesediştii suceveni, pregătiţi să demisioneze
Social-democraţii care au ajuns în funcţii de conducere în cadrul unor instituţii sucevene pe criterii politice vor demisiona imediat după ce vor fi instalaţi noii miniştri. Este vorba despre şefii de la aproape 20 de instituţii. Purtătorul de cuvînt al PSD Suceava, adjunctul Inspectoratul Şcolar Virginel Iordache, a declarat că nici unul dintre oamenii partidului nu se cramponează de putere. El a mai spus că pesediştii nu vor rămîne să împartă marea păcăleală a PD-L care a folosit la un moment dat PSD numai pentru a forma Guvernul. Domnul Iordache a făcut aceste declaraţii după ce liderul PSD Mircea Geoană a anunţat că toţi miniştrii partidului demisionează din Guvern ca urmare a revocării din funcţie a ministrului Administraţiei şi Internelor, Dan Nica.
Bosîncean băut la volan
Hoţ de lucernă
Alte articole:
- 200 de suceveni la Congresul PSD
PSD Suceava va avea 200 de reprezentanţi la Congresul Extraordinar al partidului care se va desfăşura, mîine, la Sala „Romaero” din Bucureşti. Purtătorul de cuvînt... - Pregătiţi pentru eventuale căderi de zăpadă
Prefectul de Suceava, Sorin Popescu, a cerut celor două secţii din judeţ ale Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale să fie pregătite cu utilaje şi... - Pedeliştii buni şi pesediştii răi
Preşedintele PD-L al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a lăudat cu o nouă realizare a domniei sale şi a partidului pe care-l conduce. Domnul Flutur... - Spitalul Judeţean Suceava: Deranjaţi de controale, şefii de secţii vor să demisioneze
Unii şefi de secţii din cadrul Spitalului Judeţean Suceava vor să renunţe la funcţii, din cauza controalelor conducerii care vizează respectarea programului de lucru. Declaraţia... - Iordache n-are timp pentru campania lui Geoană
Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, a anunţat că a declinat oferta partidului de a se ocupa de campania lui Mircea Geoană în...




















