Pipiţe de Adîncata şi fiţe de Ulma
Dacă cineva ar avea curiozitatea să împartă rezultatul alegerilor de duminică pe porţiuni mici şi foarte mici, atunci cred că s-ar putea observa că în partea cea mai rurală a municipiului Suceava învingătoare a ieşit Elena Băsescu. Evident, partea cea mai rurală a municipiului reşedinţă de judeţ este reprezentată de cartierul Burdujeni Sat. Cred că domnişoara Băsescu a cîştigat alegerile din acest cartier deoarece acolo locuiesc bunicii ei dinspre mamă, iar acest lucru îl cunosc foarte bine puţinii locuitori din zonă care au un respect deosebit faţă de familia Andruşca. Deci, victoria domnişoarei Băsescu în Burdujeni Sat ar face parte dintr-o zonă a firescului. Dacă în cea mai rurală parte a municipiului Suceava doar presupun că Elena Băsescu a învins, este o certitudine că aceasta a ieşit foarte bine în cîteva localităţi rurale din judeţul Suceava. Domnişoara Băsescu a bătut PNL-ul, şi chiar PSD-ul într-una din comune, la Adîncata, Dorna Candreni, Dărmăneşti, Horodnic de Sus, Mitoc, Rîşca şi Ulma. Este ştiut faptul că la Adîncata, de pildă, seara, după ce vin de la cîmp, fetele îşi vopsesc părul, îşi pun nişte gene false, îşi trag în grabă încă un tatuaj în zonele intime şi pleacă la modernul club deschis de curînd în centrul comunei de Claudia Schiffer. Minoritarii de la Mitoc stau toată ziua prin studiourile de înregistrări cu micul Mozart şi cu alţi băieţi de fiţe veniţi special din Bucale, şi imprimă albume cu muzică hip-hop şi electro-dance unul după altul. Babele din Ulma îşi fac, nu doar implanturi de dinţi de porţelan, ci şi operaţii estetice pentru a arăta bine atunci cînd ies mai pe seară la cîte o cafea la cafeneaua de pe faleză deschisă de Poponeţ, Făcăleţ sau alt jmecher de Dorobanţi. În fine, grăjdarii din Rîşca rînesc ei ce rînesc toată ziua la porci, dar seara îşi pun cerceii în nas şi-şi scot piţipoancele la cîte o plimbare pe bulevardele din comună cu BMW-urile. În aceste condiţii, cum să nu aibă Elena Băsescu atîta succes începînd de la Adîncata şi pînă la Ulma?
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Umbra lui Petru la Putna
Moştenitorii de moştenitori
Alte articole:
- Drumul Ulma-Lupcina-Măgura, în curs de reabilitare
Drumul judeţean Ulma-Lupcina-Măgura din judeţul Suceava, care a fost grav avariat de inundaţiile din 2008, este refăcut în baza unui proiect finanţat prin Măsura 3.2.2.... - Şoferi băuţi, la Vatra-Dornei şi la Adîncata
În seara zilei de sîmbătă, 27 noimebrie, o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava a identificat în trafic un şofer băut în vîrstă de 41... - Controale în pieţele din Marginea, Ulma şi Straja
În noaptea de miercuri spre joi, autori necunoscuţi au dat o spargere la un chioşc din Rădăuţi. Ei au furat 100 de pachete de ţigări,... - Un şofer din Ulma a lăsat fără lumină 40 de case din Horodnic
Sîmbătă, 25 iunie, în jurul orei 11.00, 40 de familii din Horodnic de Sus au rămas pentru puţin timp fără energie electrică. Un şofer în... - Accident în comuna Adîncata
O femeie în vîrstă de 29 de ani din Botoşani are nevoie de cîteva zile de îngrijiri medicale după ce a intrat cu maşina în...






















