Primăria crede că poate găsi fonduri europene pentru Curtea Domnească
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că sînt şanse de finanţare cu fonduri europene a proiectului privind reabilitarea Curţii Domneşti. El a spus că acest lucru ar putea fi posibil după ce Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a anunţat realocarea de fonduri în cadrul Programului Operaţional Regional. Primarul a adăugat că banii pentru reabilitarea siturilor industriale nu s-au cheltuit, astfel că Măsura „Valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, în care se înscrie proiectul vizînd Curtea Domnească, va beneficia de aproape 40 de milioane de euro. Ion Lungu a precizat că luni, 27 februarie, va fi la Bucureşti pentru a depune cererea de finanţare. Investiţia privind reabilitarea Curţii Domneşti este estimată la 17 milioane de euro. Proiectul a fost elaborat de firma spaniolă „Arena”.
500 de kilograme de usturoi de contrabandă
Doctori amendaţi pentru că au eliberat ilegal certificate medicale
Alte articole:
- Primăria crede că poate găsi fonduri europene pentru Curtea Domnească
Primăria Suceava crede că a găsit sursa de finanţare pentru amenajarea Curţii Domneşti. Este vorba despre unul dintre conturile Programului Operaţional Regional. Nicu Amurăriţei.nicu joi... - Curtea Domnească Suceava, reabilitată după un proiect spaniol
O firmă din Spania s-a angajat să elaboreze gratuit documentaţia pentru reabilitarea Curţii Domneşti din zona centrală a Sucevei. Primarul Ion Lungu a spus că,... - Demersuri pentru reabilitarea Curţii Domneşti
Investiţia privind reabilitarea Curţii Domneşti din Suceava va costa 17 milioane de euro. Primarul Ion Lungu a declarat că proiectul a fost elaborat de firma... - Primăria nu poate subvenţiona abonamentele TPL pentru pensionari
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că municipalitatea nu-şi permite să acorde abonamente TPL la jumătate de preţ pentru pensionari, şomeri şi bugetari. El a... - Proiect pentru reabilitarea Cetăţii de Scaun
Pe 7 februarie, la Suceava va fi parafat contractul de finanţare a proiectului privind reabilitarea şi consolidarea Cetăţii de Scaun. Primarul Ion Lungu a declarat...




















