Profesorii suceveni şi-ar putea primi salariile luni, cel tîrziu
Personalul din învăţămîntul preuniversitar sucevean îşi va primi mîine sau, cel tîrziu, luni salariile pe luna februarie. Acest lucru a fost comunicat de secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt-FSLI, Liviu Pop, în timpul mitingului organizat de cadrele didactice, astăzi la prînz, în faţa Palatului Administrativ din Suceava. El a spus că, astăzi dimineaţă, a vorbit cu preşedintele PDL al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, iar acesta i-a transmis că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu premierul Emil Boc, cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, şi cu reprezentanţi ai Ministerului de Finanţe, salariile vor fi plătite cel tîrziu luni. Liviu Pop a adăugat că autorităţile locale au făcut toate demersurile pentru rezolvarea problemei, iar singurul vinovat pentru situaţia creată este Ministerul Educaţiei. La mitingul de astăzi au participat aproximativ 250 de profesori, dar şi părinţi, care au spus că îi înţeleg şi îi susţin pe aceştia. Protestatarii au strigat lozinci împotriva Guvernului şi a ministrului Funeriu. Manifestanţii s-au declarat nemulţumiţi că la miting a venit doar vicepreşedintele Sindicatului Judeţean „Spiru Haret”, Dumitru Irimia, nu şi preşedintele Constantin Cernica. Mai mult, ei s-au arătat deranjaţi de faptul că, dimineaţă, au primit adrese cu antetul Sindicatului „Spiru Haret”, dar nesemnate şi neştampilate, prin care li se cerea să nu se prezinte la miting, pentru că problema salariilor a fost rezolvată. Miercurea trecută, în cîteva zeci de unităţi şcolare din judeţ, profesorii au declanşat greva generală, pentru că nu şi-au primit banii pe februarie.
Solca riscă să rămînă fără spital
Un televizor şi o pătură, furate dintr-o locuinţă de pe Calea Unirii
Alte articole:
- Salariile profesorilor suceveni vor fi plătite
În judeţul Suceava sînt fonduri pentru plata salariilor personalului din învăţămîntul preuniversitar, pînă la sfîrşitul anului. Concluzia a fost trasă în şedinţa de astăzi a... - Deocamdată, profesorii suceveni nu intră în grevă generală
Dumitru Irimia, lider de sindicat la „Spiru Haret” Suceava, a declarat că profesorii nu vor intra în grevă generală luni, 14 martie. Domnul Irimia a... - Ministrul de Finanţe a deblocat banii pentru profesorii suceveni
Preşedintele PDL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că profesorii îşi vor primi banii pe februarie. El a spus că ministrul de Finanţe,... - 3,3 milioane de lei, pentru salariile profesorilor pe două luni
Consiliul Local Suceava se va reuni pe 5 septembrie, într-o şedinţă extraordinară, pentru a vota rectificarea bugetului cu 3,3 milioane de lei. Banii sînt pentru... - Profesorii suceveni nu au intrat în grevă
În toate şcolile sucevene se ţin ore. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Petru Carcalete, a declarat că instituţia nu a fost notificată cu privire la declanşarea...




















