Promisiunea are picioare scurte
Prim-vicepreşedintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, s-a înscris şi el în galeria celor care au ceva de împărţit cu membrii Guvernului PD-L. Totuşi, domnul Onofrei nu poate fi considerat ca făcînd parte din echipa deviaţioniştilor crescuţi şi băgaţi pe gîtul partidului de Traian Băsescu. Adică, senatorul PD-L de Suceava nu are un discurs asemănător cu cel al lui Cristian Preda sau al lui Sever Voinescu. Domnul Onofrei îşi arată sărăcia, şi nevoile, şi neamul. Senatorul PD-L Orest Onofrei, îndrăgostit pînă peste urechi de locurile natale, îi cere senatorului PD-L, Radu Berceanu, care este ministru al Transporturilor, să nu uite de Bucovina. Mai clar spus, să nu uite că Bucovina este ruptă de restul ţării pentru că n-are drumuri şi cale ferată, şi nici un aeroport pe care să poată ateriza avioane adevărate. Ori îl rog eu pe domnul Berceanu să ajute judeţul Suceava în probleme de infrastructură, ori o face domnul Onofrei, rezultatul va fi acelaşi. Radu Berceanu a dovedit, în repetate rînduri, că Suceava nu este pe lista sa de priorităţi şi că nu-l interesează că judeţul este condus de unul dintre colegii săi din conducerea PD-L, Gheorghe Flutur. Domnul Berceanu este un arogant prea mare pentru un judeţ atît de îndepărtat, care nu-i plasat nici la el, în judeţul Dolj, nici pe malul Mării Negre şi nici pe Valea Prahovei. Ţin minte că domnul Onofrei spunea că preşedintele Băsescu are nevoie de un partid care să ştie să guverneze, iar acel partid era, firesc, PD-L. Oamenii au votat PD-L-ul, iar Traian Băsescu şi-a pus subordonaţii la guvernare. După aia, la alegerile prezidenţiale din 2009, Orest Onofrei şi alţii ca el spuneau că judeţul Suceava va avea un viitor mult mai bun dacă domnul Băsescu va fi reales, pentru că acesta are socrii în cartierul Burdujeni Sat şi fiindcă iubeşte aceste meleaguri. Iar sucevenii au votat pentru Traian Băsescu. Domnule Onofrei, partidul dumnevoastră conduce tot în ţara asta. Ca să faceţi ce-aţi promis în campaniile electorale, noi, oamenii de rînd, ce mai avem de făcut: să-l fugărim pe Radu Berceanu sau pe Traian Băsescu, ori ar trebui să punem în fruntea Comisiei Europene, a NATO şi a ONU tot nişte pedelişti de-ai dumneavoastră?
<!– /* Font Definitions */ @font-face {font-family:Tahoma; panose-1:2 11 6 4 3 5 4 4 2 4; mso-font-charset:238; mso-generic-font-family:swiss; mso-font-pitch:variable; mso-font-signature:1627421319 -2147483648 8 0 66047 0;} @font-face {font-family:Calibri; panose-1:2 15 5 2 2 2 4 3 2 4; mso-font-charset:238; mso-generic-font-family:swiss; mso-font-pitch:variable; mso-font-signature:-1610611985 1073750139 0 0 159 0;} /* Style Definitions */ p.MsoNormal, li.MsoNormal, div.MsoNormal {mso-style-parent:”"; margin-top:0cm; margin-right:0cm; margin-bottom:10.0pt; margin-left:0cm; line-height:115%; mso-pagination:widow-orphan; font-size:11.0pt; font-family:Calibri; mso-fareast-font-family:Calibri; mso-bidi-font-family:”Times New Roman”; mso-ansi-language:EN-US; mso-fareast-language:EN-US;} @page Section1 {size:612.0pt 792.0pt; margin:72.0pt 72.0pt 72.0pt 72.0pt; mso-header-margin:36.0pt; mso-footer-margin:36.0pt; mso-paper-source:0;} div.Section1 {page:Section1;} –>
Prim-vicepreşedintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, s-a înscris şi el în galeria celor care au ceva de împărţit cu membrii Guvernului PD-L. Totuşi, domnul Onofrei nu poate fi considerat ca făcînd parte din echipa deviaţioniştilor crescuţi şi băgaţi pe gîtul partidului de Traian Băsescu. Adică, senatorul PD-L de Suceava nu are un discurs asemănător cu cel al lui Cristian Preda sau al lui Sever Voinescu. Domnul Onofrei îşi arată sărăcia, şi nevoile, şi neamul. Senatorul PD-L Orest Onofrei, îndrăgostit pînă peste urechi de locurile natale, îi cere senatorului PD-L, Radu Berceanu, care este ministru al Transporturilor, să nu uite de Bucovina. Mai clar spus, să nu uite că Bucovina este ruptă de restul ţării pentru că n-are drumuri şi cale ferată, şi nici un aeroport pe care să poată ateriza avioane adevărate. Ori îl rog eu pe domnul Berceanu să ajute judeţul Suceava în probleme de infrastructură, ori o face domnul Onofrei, rezultatul va fi acelaşi. Radu Berceanu a dovedit, în repetate rînduri, că Suceava nu este pe lista sa de priorităţi şi că nu-l interesează că judeţul este condus de unul dintre colegii săi din conducerea PD-L, Gheorghe Flutur. Domnul Berceanu este un arogant prea mare pentru un judeţ atît de îndepărtat, care nu-i plasat nici la el, în judeţul Dolj, nici pe malul Mării Negre şi nici pe Valea Prahovei. Ţin minte că domnul Onofrei spunea că preşedintele Băsescu are nevoie de un partid care să ştie să guverneze, iar acel partid era, firesc, PD-L. Oamenii au votat PD-L-ul, iar Traian Băsescu şi-a pus subordonaţii la guvernare. După aia, la alegerile prezidenţiale din 2009, Orest Onofrei şi alţii ca el spuneau că judeţul Suceava va avea un viitor mult mai bun dacă domnul Băsescu va fi reales, pentru că acesta are socrii în cartierul Burdujeni Sat şi fiindcă iubeşte aceste meleaguri. Iar sucevenii au votat pentru Traian Băsescu. Domnule Onofrei, partidul dumnevoastră conduce tot în ţara asta. Ca să faceţi ce-aţi promis în campaniile electorale, noi, oamenii de rînd, ce mai avem de făcut: să-l fugărim pe Radu Berceanu sau pe Traian Băsescu, ori ar trebui să punem în fruntea Comisiei Europene, a NATO şi a ONU tot nişte pedelişti de-ai dumneavoastră?
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Disponibilizaţii nimănui
Uşor cu declaraţiile pe scări. Pe scările de avion
Alte articole:
- Orest Onofrei anunţă o bătălie cu pietre
Conform unei analize PSD, marele PD-L s-a făcut cam cît şeful său, Emil Boc. Am vrut să spun şeful său cel mare, dar nu se... - Bai în Bucovina
Consiliul Judeţean Suceava va organiza duminică, 24 mai, la Frasin, „Hora Bucovinei”. Paranghelia va avea loc în cinstea urcatului oilor la munte, la păşunat. Deci,... - „Drum pe care ar trebui să se lucreze”
Prim-vicepreşedintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, îi solicită colegului său de Senat şi de partid, ministrul Transporturilor Radu Berceanu, să vină neanunţat la Suceava... - Municipiul Suceava: Băsescu 36%, Geoană 26%
După numărarea voturilor din municipiul Suceava, Traian Băsescu a obţinut 36% din voturi, fiind urmat de Mircea Geoană, cu 26%, şi Crin Antonescu, cu 24%.... - Medicul veterinar Onofrei şi „broscoiul” PSD
Senatorul PDL de Suceava, Orest Onofrei, este de părere că operaţia de „extracţie a broscoiului” trebuie făcută cît mai repede pentru că altfel există riscul...




















