PSD ba, DSP da!
Prin Suceava umblă vorba că reprezentanţi ai generalului trădător Gabriel Oprea umblă să facă rost de membri pentru viitoarea formaţiune politică pe care trădătorii care fac parte din grupul independenţilor lui peşte prăjit în ulei reîncălzit vor să o înfiinţeze. Conform presei locale, oamenii lui Gabriel Oprea, ordonanţa lui Traian Băsescu, l-au contactat pe preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, dar acesta a refuzat să trădeze. Bravo, domnule profesor, bravo domnule inginer, bravo domnule Virginel! Slugile slugii lui Traian Băsescu ştiu ei ceva, dar nu ştiu prea bine. Adică, într-adevăr, aceştia trebuiau să-l caute pe preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, dar nu pe cel actual, ci pe unul care a deţinut această funcţie în urmă cu cîţiva ani. Mă refer la doctorul Mihai Creţeanu. După ce PSD-ul, pe vremea cînd era mare şi tare, i-a dat domnului Creţeanu funcţia şef al Casei de Asigurări de Sănătate, în momnetul în care partidul n-a mai fost ce-a fost, domnul doctor a făcut un pas înapoi. Anul trecut cînd, spre amuzamentul curcilor bete, Sorin Oprescu se dădea candidat cu şanse la Preşedinţia României, doctorul Creţeanu i s-a alăturat doctorului Oprescu. Dar, atenţie, a făcut-o pînă în ziua în care Sorin Oprescu a venit în campanie la Suceava şi avea nevoie de sponsori care să-i plătească spectacolul susţinut de IRIS. În acel moment, Mihai Creţeanu a făcut celebrul său pas înapoi. Eu cred că acesta ar face acum celebrul său pas înainte dacă independenţii lui peşte prăjit în ulei reîncălzit i-ar promite că dacă va face gaşcă cu ei va primi o funcţie. La pregătirea şi la experienţa sa, domnul Creţeanu ar fi numai bun pentru funcţia de director al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, post care va rămîne liber zilele următoare după ce Alexandru Lăzăreanu va fi demis pe motiv că n-are bască, dar în schimb are carnet de membru PSD.
Vinovatul lui Gheorghe Flutur
Inspectoratul Şcolar Suceava stă cu sindicatul la masă
Alte articole:
- Mihai Creţeanu, între bisturiu şi par
Încă din şcoala generală am învăţat că găina dă ouă, gîsca dă puf, iar vaca dă lapte. Un alt animal ţinut, de obicei, pe lîngă... - Un şef, jos pălăria, dar şi jos cu el!
Liderul sindicatului din învăţămînt „Spiru Haret” Suceava, profesorul Constantin Cernica, este un tip foarte atent cu colegii săi. Dacă n-ar fi nu s-ar povesti că... - PSD Suceava vs Sorin Oprescu
PSD Suceava acuză că echipele de campanie ale lui Sorin Oprescu încearcă să le bage oamenilor în cap că există o înţelegere între acesta şi... - Decorat de preşedinţi
Bine v-am regăsit doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, dar şi dragi cetăţeni de origine polonă. Deputatul sucevean Ghervazen Longher a fost decorat de preşedintele Poloniei. Pentru... - PSD Suceava a depistat diversionişti
Vicepreşedintele PSD Suceava Ovidiu Milici a declarat că susţinătorii independentului Sorin Oprescu încearcă o diversiune. El a afirmat că are informaţii potrivit cărora echipele de...




















