PSD vrea să ştie cum s-au făcut plăţile pentru pămînturile de pe ruta ocolitoare
Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat că, miercuri, îl va interpela în Parlament pe premierul Emil Boc, în legătură cu tema valorii despăgubirilor pentru terenurile traversate de ruta ocolitoare a Sucevei. De asemenea, el a spus că, în baza legii privind liberul acces la informaţiile publice, i-a solicitat prefectului Sorin Popescu să-i transmită lista cu persoanele expropriate, precum şi cu sumele încasate de acestea. Deputatul Nechifor a precizat că are date potrivit cărora unii au încasat şi despăgubiri de trei milioane de euro pentru terenurile intrate în proprietatea statului, în timp ce oamenii din Şcheia au de primit numai cîteva mii de lei. El a apreciat că sucevenii au dreptul să afle aceste informaţii deoarece e vorba despre bani publici.
„Rosal” începe aprovizionarea cu material antiderapant
Avertizări de la „E.On Gaz Distribuţie”
Alte articole:
- Rută ocolitoare pentru preluarea traficului greu, prin Ipoteşti şi Tişăuţi
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că se intenţionează construirea unei rute ocolitoare pentru preluarea traficului greu de pe Drumul European 85, prin Ipoteşti şi... - Viceprimarul Harşovschi vrea să ştie dacă şefii de asociaţii au făcut poliţie politică
Şefii asociaţiilor de proprietari din municipiul Suceava ar putea fi puşi să semneze declaraţii pe propria răspundere, în care să spună dacă au făcut sau... - Nechifor îi cere prefectului lista cu persoanele expropriate pe ruta ocolitoare a Sucevei şi sumele încasate
PSD vrea să ştie cine sînt cei care au primit bani, dar şi cîţi bani au obţinut pentru terenurile pe care va trece viitoarea şosea... - Primăriile USL nu au bani pentru organizarea alegerilor
Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat că primăriile conduse de membri USL nu au bani pentru organizarea alegerilor locale din 10 iunie. El... - Rută ocolitoare pentru preluarea traficului greu, prin Ipoteşti şi Tişăuţi
Şoseaua de centură care va trece pe la Şcheia şi Pătrăuţi ar putea avea o soră. Una care să traverseze localităţile Ipoteşti şi Tişăuţi. Un...




















