Reconstrucţia caselor în zonele sinistrate merge cam greu
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, susţine că unii primari nu se implică în acţiunea de reconstruire a caselor distruse de inundaţii. El a declarat că, în unele localităţi, lucrările sînt în faze avansate în vreme ce în altele sînt în întîrziere. Preşedintele Flutur i-a felicitat pe primarul şi pe oamenii din Dorneşti despre care a spus că s-au mişcat foarte bine şi, drept urmare, în localitate au fost sfinţite cîteva noi case ridicate după inundaţii. El a spus că, la polul opus, se află comuna Pătrăuţi. Domnul Flutur a adăugat că, deocamdată, în această localitate nu s-a făcut nimic,şi a precizat că primarul de la Pătrăuţi este în concediu prelungit. El speră ca ritmul lucrărilor să crească, avînd în vedere că în judeţ au sosit materialele de construcţii de la Guvern, iar Consiliul Judeţean va suporta o parte din costul manoperei. La nivelul judeţului Suceava trebuie reconstruite 151 de case. 138 de locuinţe vor fi ridicate cu materiale de la stat. Celelalte 13 vor fi construite cu sprijin privat.
Trei jurnalişti la 150 de pesedişti
Dolhasca: Incendiu provocat intenţionat
Alte articole:
- „Crucea Roşie” Suceava merge cu ajutoare în zonele sinistrate
„Crucea Roşie” Suceava a demarat o campanie de sprijinire a persoanelor din judeţul nostru afectate de inundaţii. Voluntarii filialei le vor împărţi sinistraţilor apă, conserve,... - Reconstrucţia caselor pentru sinistraţi se apropie de final
Conducerea Prefecturii Suceava a anunţat că, pînă la începutul lunii viitoare, vor fi terminate şi ultimele cinci case reconstruite cu materiale de la Guvern. Este... - Vapoare pentru zonele sinistrate din Suceava
În holul principal al Palatului Administrativ din Suceava a fost deschisă o expoziţie cu machete de nave. Modelele au fost realizate de membrii mai multor... - PD-L Suceava a împărţit ajutoare în zonele sinistrate
PD-L Suceava, în frunte cu preşedintele Gheorghe Flutur, a împărţit zeci de tone de ajutoare în zonele sinistrate din judeţul nostru. La sinistraţi au ajuns... - Consilierii judeţeni au deblocat donaţiile pentru localităţile sinistrate
Plenul Consiliului Judeţean Suceava a votat, astăzi, în unanimitate, rectificarea bugetului cu banii proveniţi din donaţiile făcute pentru sinistraţi. Este vorba despre o sumă de...




















