Salariile profesorilor suceveni vor fi plătite
În judeţul Suceava sînt fonduri pentru plata salariilor personalului din învăţămîntul preuniversitar, pînă la sfîrşitul anului. Concluzia a fost trasă în şedinţa de astăzi a Comisiei de Dialog Social de pe lîngă Instituţia Prefectului, în prezenţa unor lideri sindicali de la „Spiru Haret” şi FSLI Bucovina Rădăuţi. Purtătorul de cuvînt al Prefecturii Suceava, Monica Tătaru, ne-a remis un comunicat în care se arată că Ministerul de Finanţe a acceptat modificarea repartizării pe trimestre a sumelor defalcate din TVA, pentru finanţarea cheltuielilor de personal din şcoli. Ea a menţionat că, în acest fel, fondurile aferente trimestrului II au fost majorate cu 7 milioane de lei pentru asigurarea salariilor profesorilor pe luna mai şi pentru plata concediilor de odihnă. Monica Tătaru a precizat că, în urma analizării bugetului de aproape 260 de milioane de lei alocat în 2011 învăţămîntului preuniversitar din judeţ, s-a constatat că prin realocări ale fondurilor între unităţile şcolare, banii sînt suficienţi pînă la finele anului. Prefectul Sorin Popescu a solicitat ca pînă luni, 30 mai, Inspectoratul Şcolar să prezinte o situaţie exactă, pe fiecare instituţie de învăţămînt în parte, a fondurilor necesare pentru asigurarea drepturilor salariale, pînă la sfîrşitul lui 2011.
Oferta educaţională a liceelor, prezentată la „Iulius Mall”
Şofer prins fără permis, dar cu ţigări de contrabandă
Alte articole:
- Banii pentru plata salariilor profesorilor, suficienţi
În judeţul Suceava sînt bani pentru plata drepturilor salariale ale personalului din învăţămîntul preuniversitar pînă la sfîrşitul anului. Anunţul a fost făcut de purtătorul de... - 3,3 milioane de lei, pentru salariile profesorilor pe două luni
Consiliul Local Suceava se va reuni pe 5 septembrie, într-o şedinţă extraordinară, pentru a vota rectificarea bugetului cu 3,3 milioane de lei. Banii sînt pentru... - Nu sînt bani pentru salariile profesorilor pe noiembrie şi decembrie
În judeţul Suceava nu sînt bani pentru plata salariilor profesorilor pe ultimele două luni din 2011. Vicepreşedintele Sindicatului Judeţean „Spiru Haret”, Dumitru Irimia, a declarat... - Prefectura Suceava: Sînt bani pentru salariile profesorilor
Prefectul de Suceava, Sorin Popescu, a cerut Inspectoratului Şcolar şi Trezoreriei ca, pînă pe 22 mai, să prezinte o situaţie clară cu privire la fondurile... - Greva profesorilor suceveni s-a încheiat
Vicepreşedintele Sindicatului Judeţean „Spiru Haret” Suceava, Dumitru Irimia, a anunţat că, astăzi, în majoritatea unităţilor de învăţămînt din municipiul Suceava au fost reluate cursurile. El...




















