Şapte primării sucevene au conturile blocate parţial
Conducerea Trezoreriei Suceava a blocat parţial conturile mai multor primării pentru că acestea nu au aplicat prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2010. Ordonanţa 63 se referă la restructurarea posturilor din administraţia locală şi la reducerea cheltuielilor bugetare. Şeful Trezoreriei, Mihai Terteş, a declarat că măsura vizează şapte primării. Acestea nu vor putea folosi fondurile din sumele defalcate din TVA şi din impozitul pe venit pînă cînd nu vor ajusta schemele de personal. El a spus că în această situaţie se află primăriile din Rădăuţi, Vatra Dornei, Vicovu de Sus, Ciocăneşti, Slatina, Vadu Moldovei şi Volovăţ. În cazul Primăriei Rădăuţi, în fruntea căreia se află Aurel Olărean de la PD-L, suma blocată este de peste 61.000 de lei. La Vatra-Dornei, primăria condusă de Ioan Moraru de la PNL nu poate folosi 34.000 de lei.
Premiu pentru implicarea CJ Suceava în domeniul sănătăţii
Siret: Femeie găsită moartă în propria locuinţă
Alte articole:
- Vatra Dornei: Maşini blocate de aluviuni şi case inundate
Aseară, două persoane au fost scoase de pompieri dintr-o maşină blocată de aluviuni pe strada Negreşti din Vatra Dornei. Tot din pricina ploilor abundente căzute... - 30 de primării sucevene nu sînt interesate de fondurile europene
Aproximativ 30 din cele 114 primării sucevene nu au înregistrat nici un proiect european. Dragoş Juravle, director în cadrul Consiliului Judeţean, a declarat că printre... - Sondaje PDL la Siret şi Rădăuţi, pentru candidaturile la primării
Secretarul general al PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, este convins că liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, va obţine un nou mandat de preşedinte al Consiliului... - Trei proiecte de refacere a drumurilor sucevene, blocate
În judeţul Suceava sînt în derulare trei proiecte pentru care Comisia Europeană a sistat plăţile. Este vorba despre proiecte de reabilitare a drumurilor pe Axa... - Comunele sucevene n-au bani pentru gaz metan
Doar trei din cele aproape 60 de localităţi sucevene cuprinse în programul de alimentare cu gaz metan prin proiectul „Utilităţi şi mediu la standarde europene”...




















