Secţia de Chirurgie a fost renovată
Secţia de Chirurgie Generală a Spitalului din Suceava a fost renovată, iar astăzi a fost inaugurată în prezenţa şefului administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur. Investiţia a costat aproximativ 14 miliarde de lei vechi. Secţia dispune de 81 de paturi şi este deservită de 9 medici, 17 asistente medicale şi 11 infirmiere. Directorul medical al Spitalului Judeţean, Doina Elena Ganea, a spus că, în cursul unui an, în Secţia de Chirurgie Generală se internează peste 3.100 de pacienţi, dintre care mai bine de 70% sînt supuşi unor intervenţii chirurgicale. În ultimii ani, la Spitalul Suceava au fost refăcute aproape toate secţiile, iar doamna Ganea a afirmat că speră ca eforturile făcute pentru modernizarea unităţii să se regăsească şi în calitatea actului medical. De asemenea, ea îşi doreşte o schimbare a atitudinii personalului medical faţă de pacienţi. Gheorghe Flutur a spus că, numai în 2011, la Spitalul Judeţean s-au efectuat investiţii în valoare de 6 milioane de euro. El a menţionat că banii au fost asiguraţi de Guvern, Consiliul Judeţean şi Primăria Suceava.
Contrabandist de ţigări din Humor, prins
Furt din anexa unei locuinţe din Udeşti
Alte articole:
- Ambulatoriul Secţiei de Diabet a fost modernizat şi inaugurat
Astăzi au fost recepţionate lucrările de modernizare executate la Ambulatoriul Secţiei de Diabet din cadrul Spitalului Judeţean Suceava. La eveniment au participat şeful administraţiei judeţene,... - Secţia de Urologie a fost modernizată
Secţia de Urologie a Spitalului Judeţean Suceava a fost inaugurată, astăzi, în urma unor lucrări de reabilitare şi igienizare. Investiţia a costat peste 2,7 miliarde... - Secţia ATI a Spitalului Judeţean, modernizată şi inaugurată
Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Suceava a fost inaugurată, astăzi, după ce a fost reabilitată şi dotată cu echipamente moderne. Investiţia... - Secţia de Ortopedie, modernizată şi inaugurată
Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean Suceava a fost inaugurată, astăzi, după ce a cunoscut un proces de modernizare. Investiţia are o valoare de 5... - Bolnavii închipuiţi aglomerează Urgenţele
De ieri şi pînă astăzi la prînz, la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava s-au înregistrat 240 de prezentări. Conform directorului...




















