Ştiri
De ieri şi pînă astăzi dimineaţă, în municipiul Suceava, 18 copaci s-au rupt sub greutatea zăpezii. În urma incidentelor, două maşini au fost avariate. Tot sub greutatea nămeţilor au căzut trei stîlpi de iluminat. Viceprimarul Lucian Harşovschi a mai spus că pe străzile Sucevei s-a acţionat cu şapte utilaje de deszăpezire.
Săptămîna trecută, poliţiştii suceveni au prins 14 infractori. De asemenea, s-au aplicat 432 de amenzi în valoare de 164.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în sumă de 15.600 de lei. Alături de poliţişti, la acţiuni au participat jandarmi, comisari de la Garda Financiară şi lucrători ai Direcţiei Sanitar Veterinare.
Un şofer în vîrstă de 61 de ani, din comuna suceveană Vadu Moldovei, a fost depistat băut la volan. El a fost identificat în trafic, aseară, pe raza satului Ciumuleşti, din Vadu Moldovei. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,52 la mie în aerul expirat. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal.
În hala special amenajată în Piaţa Agroalimentară din centrul Sucevei nu a venit nici un comerciant de miei. Şeful Administraţiei Pieţelor, Gelu Greceanu, a afirmat că hala de miei s-a deschis astăzi, dar deocamdată nu s-a primit nici o solicitare de închiriere a spaţiilor. El a mai spus că speră ca lucrurile să se schimbe. Hala de miei va funcţiona pînă vineri, 13 aprilie.
Trei tineri au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în albia unui pîrîu de la o înălţime de doi metri şi 60 de centimetri. Accidentul s-a înregistrat, aseară, în comuna suceveană Şaru Dornei. Maşina era condusă de un tînăr în vîrstă de 19 ani, din Iaşi. El a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, din cauză că nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu un strat subţire de …
CFR Călători informează că, în perioada 12-17 aprilie, pentru adaptarea capacităţii de transport la traficul de pasageri estimat pentru Sărbătorile de Paşte vor fi introduse trenuri suplimentare şi mai multe vagoane. Sîmbătă, 14 aprilie, vor circula suplimentar trenurile InterCity Bucureşti Nord (plecare 17.00) – Suceava (sosire 23.32) şi Suceava (plecare 05.00) – Bucureşti Nord (sosire 11.38). Joi, 12 aprilie, şi luni, 16 aprilie, vor circula trenurile InterRegio Iaşi (plecare 7.55) – Vatra …
Ninsoarea şi viscolul de duminică după-amiază au provocat mari probleme pe drumurile din judeţul Suceava. Pe majoritatea traseelor rutiere au fost înregistrate blocaje în trafic, autorităţile judeţene fiind nevoite să solicite sprijin din judeţele învecinate pentru a deszăpezi drumurile. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, prefectul Sorin Popescu, conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi drumarii suceveni s-au întîlnit duminică seara într-o şedinţă de urgenţă pentru a stabili modul de intervenţie pe toate …
Miercuri, 11 aprilie, la Biblioteca Bucovinei din Suceava, va fi lansat poemul în zece cînturi „Păţania lui Somnorilă”, compus de George Ungureanu în celula morţii. Unul dintre organizatorii manifestării, scriitorul şi jurnalistul Ion Drăguşanul, spune că este vorba despre o adevărată istorie ieroglifă a românilor sub bolşevism, care este ilustrată de Radu Bercea, un alt martir al spiritualităţii. Pentru că a refuzat să se înscrie în Securitate, ascunzîndu-se în munţi, domnul Ungureanu …












