Ştiri
Comisarul Liviu Sfichi a cîştigat funcţia de şef al Serviciului Poliţiei Rutiere Suceava. El a fost declarat admis în urma unui concurs pe care l-a susţinut la Suceava. Comisarul Sfichi i-a avut drept contracandidaţi pe şeful Biroului pentru Siguranţa Circulaţiei în Mediul Urban, Laurenţiu Hermeniuc, şi pe şeful Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus, Cezar Poenaru. Pînă acum, Liviu Sfichi a fost şef de birou la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Postul de şef al …
Maestrul Radu Beligan nu va mai veni la Suceava cu piesa de teatru „Egoistul”. Spectacolul trebuia să aibă loc la Casa de Cultură în data de 18 mai, dar a fost anulat din cauză că s-au vîndut prea puţine bilete. Cei care şi-au procurat bilete pentru „Egoistul” îşi pot recupera banii de la secretariatul Casei de Cultură.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că în primăvara anului viitor va debuta a doua etapă a proiectului ISPA privind reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare. El a declarat că lucrările vor fi executate în zona Aleea Dumbrăvii situată între Iţcani şi Burdujeni, în zona Lanişte, adică la ieşirea din Suceava spre Botoşani unde este construit un nou cartier de locuinţe, în zona de la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni pînă la hotarul cu Şcheia şi în zona …
În comuna suceveană Marginea a devenit funcţional Serviciul Public de Salubritate. Noul serviciu s-a înfiinţat în baza unui proiect privind organizarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor menajere şi reciclabile. În acelaşi timp, au fost achiziţionate două autogunoiere compactoare, peste 2.000 de europubele din plastic de cîte 240 de litri, 350 de containere metalice de cîte 1.100 de litri şi 30.000 de saci de plastic pentru colectarea selectivă a deşeurilor menajere. Responsabilul de proiect din cadrul Primăriei Marginea, Carmen Mihalescu, …
În scurt timp, chiriaşii ANL din municipiul Suceava vor putea cumpăra locuinţele în care stau de cel puţin un an. Primarul Ion Lungu a declarat că municipalitatea va scoate la vînzare 184 de garsoniere şi apartamente ANL, iar pentru asta a fost publicat ordinul prin care s-a decis preţul pe metru pătrat pentru astfel de locuinţe. El a spus că preţul unui metru pătrat este de 407 euro, cu TVA. Primarul Lungu a precizat că un apartament ANL cu două …
Primăria Suceava intenţionează să înfiinţeze un parc în cartierul Burdujeni. Primarul Ion Lungu a declarat că parcul ar urma să fie amenajat pe Calea Burdujeni, în zona fostului restaurant „Moldova”. El a spus că, între altele, în viitorul parc vor fi plantaţi copaci, va fi construită o fîntînă arteziană şi vor fi montate bănci. Domnul Lungu a mai spus că pentru realizarea investiţiei vor fi solicitate fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Vineri, cu începere de la ora 13.00, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” din Suceava va fi gazda unei lecturi publice care va fi susţinută de membri ai Uniunii Scriitorilor din România-USR, filiala Bacău. Evenimentul se va bucura de prezenţa preşedintelui filialei băcăuane a USR, Calistrat Costin. La aceeaşi manifestare vor participa şi scriitorii suceveni Viorica Petrovici, Carmen Veronica Steiciuc, Ion Cozmei, Liviu Popescu, Constantin Severin, Nicolae Cîrlan şi Constantin Blănariu.
Un tînăr în vîrstă de 20 de ani din Siret a fost amendat cu 20.000 de lei după ce în maşina lui au fost descoperite 1.100 de pachete de ţigări de contrabandă în valoare de 5.500 de lei. El a fost oprit în trafic, ieri după-amiază, pe DN 2, în comuna Grăniceşti, de un echipaj de poliţie. Tînărul a primit amenda din partea lucrătorilor Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale care au fost chemaţi la faţa locului. De asemenea, …
Comuna suceveană Ciocăneşti va încheia un parteneriat de colaborare cu localitatea italiană Coassolo. Declaraţia a fost făcută de primarul comunei, Gheorghe Tomoiagă. El a spus că, între altele, în baza înţelegerii, firmele din Bazinul Dornelor care construiesc case din lemn ar putea livra produsele şi în Coassolo. Domnul Tomoiagă a declarat că, în perioada următoare, specialişti italieni vor veni la Suceava pentru a vedea în ce măsură casele din lemn corespund din punct de vedere calitativ. El a menţionat că …











