Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva “Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista “Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Ţăranii lui V. Ponta i-au învins pe profesorii lui C. Nechifor

29 aprilie 2011 116 vizualizări

În timpul grevei generale din luna martie, profesorii suceveni au umblat cu hainele ude. Nu pentru că ar fi plouat în timp ce protestau în faţa Palatului Administrativ Suceava, ci pentru că social-democraţii plîngeau pe umerii lor. După ce i-au secat lacrimile de la atîta plîns, PSD-ul s-a şters pe la ochi, şi-a suflatul nasul şi a anunţat că va depune o moţiune pentru demiterea needucatului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu. Pe 24 martie 2011, preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, spunea că moţiunea va fi înaintată spre dezbatere Senatului, pentru ca aceasta să aibă şanse mai mari să fie adoptată. Însă, propunerea domnului Nechifor a fost mototolită şi aruncată la coş de către preşedintele PSD, Victor Ponta. La momentul respectiv, la mişcările de protest participau doar profesori din Suceava şi Botoşani, iar televiziunile naţionale n-au mediatizat acţiunile. De aceea, domnul Ponta o fi considerat că şi-ar pierde timpul cu un demers care nu i-ar fi adus foarte multe beneficii în planul imaginii. De-abia după ce premierul PDL, Emil Boc, a făcut o inginerie legislativă şi a pus pe foc hotărările judecătoreşti referitoare la creşterile salariale ale profesorilor, PSD a intrat în acţiune. Victor Ponta i-a cerut lui Daniel Funeriu să demisioneze şi l-a ameninţat pe Emil Boc cu o plîngere penală în cazul în care va nesocoti hotărîrile judecătoreşti definitive şi irevocabile obţinute de către profesori. Nu ţin minte ca domnul Ponta să se fi ţinut de cuvînt în ceea ce-l priveşte pe domnul Boc. Miercuri, 27 aprilie, PSD şi PNL au depus, la Senat, moţiunea simplă „Agricultura falimentară, dar politizată”. Moţiunea PSD Suceava pe învăţămînt tot nu a fost depusă. Ăsta-i un semn că la socoteala electorală făcută, social-democraţilor le-a ieşit că ţăranii sînt mai mulţi decît profesorii şi, deci, e mai rentabil să plîngă pe umărul acestora.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele

Alte articole: