Textul raportului adevăr grăieşte
Conducerea Inspectoratului Şcolar Suceava a întocmit raportul privind activitatea directorilor în primul semestru. Îmi permit să vă ofer un extras din acest raport pentru a vă da seama cam ce limbi de lemn, pardon, ce doamne şi ce domni conduc învăţămîntul sucevean, după părerea mea pe ultimul drum. Se arată în raport: „În general, practicarea unui management participativ a devenit o realitate în modul de conducere a multor şcoli, trecînd de bariera teoriei. Mulţi directori dau dovadă de o corectă aplicare a managementului situaţional, creîndu-şi un cadru raţional de acţiune, adaptîndu-se din mers, găsind soluţii şi răspunzînd cu promptitudine la schimbările numeroase care apar”. Foarte frumos mai spune la raport. Însă, nu este totul participativ, raţional şi situaţional, adică nu este totul în regulă. De aceea, raportul scris cu limba de lemn muiată în cerneala care a rămas nebăută are şi părţi critice: „Managerii îşi creează în jurul lor o activitate frenetică, fără rezultat practic, încercînd să îşi justifice poziţia prin efortul pe care îl depun, mai degrabă decît prin rezultatele pe care le obţin, apelînd mereu la justificări care devin o combinaţie de umor, patos şi ineficienţă”. Textul ăsta parcă este scris de un critic de teatru căruia nu se i permite să-şi dea cu părerea decît despre rolurile jucate de membrii unei echipe de teatru dintr-o comună care are cămin cultural nou. Totuşi am găsit şi ceva bun în raportul întocmit de Inspectoratul Şcolar Suceava. În acesta se spune că există directori care nu cunosc legea şi nici nu sînt bine informaţi. Textul raportului adevăr grăieşte. Dacă directorii ar cunoaşte legea şi ar fi bine informaţi, atunci s-ar revolta împotriva adjunctului Inspectoratului Şcolar Suceava Mihai Vitcu pe motiv că acesta a blocat o catedră de la Colegiul Agricol Fălticeni şi şi-a prelungit singur şederea în funcţie, cu toate că ar fi trebuit să iasă la pensie încă de anul trecut.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Întoarcerea la Republica Populară Română
Diamantele diamantului Stan
Alte articole:
- Generalul, la raport
Şeful PDL al Inspectoratului Şcolar Suceava, Petru Carcalete, şi-a prezentat raportul de activitate pe 2010 în faţa directorilor unităţilor de învăţămînt. Însă, vedeta întîlnirii a... - Mai multe plîngeri, împotriva funcţionarilor publici
În 2010, Prefectura Suceava a înregistrat aproape 1.800 de petiţii. Numărul acestora este cu 150 mai mare faţă de 2009. Un raport al Instituţiei Prefectului... - Studenţii, mulţumiţi de restaurantul universităţii sucevene
Peste jumătate dintre participanţii la un studiu au apreciat că la restaurantul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava raportul dintre calitatea mîncărurilor şi preţ este... - 175.000 de titluri de proprietate, eliberate
În judeţul Suceava mai sînt de emis peste 700 de titluri de proprietate. Aşa rezultă dintr-un raport întocmit de Instituţia Prefectului. Conform situaţiei, de la... - Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, cel mai bun la Bacalaureat
Adjunctul Inspectoratului Şcolar Suceava Vasile Monacu crede că profesorii îi vor ajuta pe elevii care n-au luat Bacalaureatul să se pregătească mai bine pentru sesiunea...




















