Tînăr judecat pentru comiterea unui accident de circulaţie
Un tînăr în vîrstă de 27 de ani a fost trimis în judecată fiindcă s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident. Măsura a fost luată de către Parchetul de pe lîngă Tribunalul Suceava împotriva lui Nicolae Clement Lăzărică. Purtătorul de cuvînt al Parchetului, Luminiţa Leonte, a declarat că, în noaptea de 2 spre 3 iulie 2009, tînărul a consumat băuturi alcoolice cu mai mulţi prieteni, iar apoi s-a urcat la volan cu intenţia de a merge în localitatea Roşiori. Luminiţa Leonte a spus că, la un moment dat, tînărul a intrat cu maşina într-un autovehicul cu remorcă din faţa sa, după care a părăsit şoseaua şi s-a izbit violent de un copac. El avea în sînge o îmbibaţie alcoolică de 1,70 grame la mie. Luminiţa Leonte a precizat că Nicolae Lăzărică şi-a recunoscut fapta şi a spus că o regretă. Inculpatul este absolvent de studii superioare, dar nu are un loc de muncă.
Inundaţiile au lăsat comuna Vama fără turişti
Florării amendate
Alte articole:
- Poliţist judecat pentru vătămare corporală
Un agent de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Suceava pentru vătămare corporală... - Accident de circulaţie soldat cu un mort şi un rănit
Un tînăr în vîrstă de 18 ani din comuna suceveană Mălini şi-a pierdut viaţa, iar un consătean de-al său, în vîrstă de 20 de ani,... - Tînăr în vîrstă de 19 ani, mort într-un accident de circulaţie
Un tînăr în vîrstă de 19 ani a decedat şi alte patru persoane au fost rănite în urma unei accident rutier petrecut sîmbătă, 11 septembrie,... - Victima unui accident de circulaţie, soţia unui preot din Fălticeni a murit
Ionela Apostol a decedat în Spitalul Judeţean Suceava, la cîteva ore după ce s-a rănit grav într-un accident rutier. Purtătorul de cuvînt al spitalului, medicul... - A băut, a produs un accident de circulaţie şi a fugit de la locul faptei
Un tînăr în vîrstă de 29 de ani, din Fălticeni, s-a urcat băut la volan, a provocat un accident rutier şi a fugit de la...




















