Uite directorul, nu e directorul
Fosta deputată PSD de Suceava Mirela Adomnicăi calcă apăsat pe urmele şefului PD-L al Inspectoratului Şcolar Suceava, Petru Carcalete. De două ori a dat-o afară Guvernul PD-L pe doamna Adomnicăi din funcţia de director al Casei de Pensii Suceava, de două ori aceasta a făcut plîngere instanţă şi tot de două ori a cîştigat. Petru Carcalete, care după ce-a trădat PNL-ul în favoarea PL-D, partid care ulterior s-a transformat, prin fuziune, în PD-L, a fost dat afară de două ori de Guvernul PNL din funcţia de şef al Inspectoratului Şcolar. De două ori a făcut plîngere în instanţă domnul Carcalete şi tot de două ori a cîştigat. Dacă Petru Carcalete este şef şi-n ziua de azi, este pentru că partidul său se află la putere. Or, pentru ca şi doamna Adomnicăi să poată rămîne în funcţie, aceasta ar cam trebui să se comporte ca domnul Carcalete, adică să trădeze PSD-ul, partid care se află în opoziţie, în favoarea PD-L. Dar mai ştii? Poate că în săptămînile viitoare se va produce o răsturnare de situaţie de n-a văzut nici măcar comuna din Paris, rudă cu comuna România. Mai exact, ori PD-L-ul va pierde puterea, ori partidul de guvernămînt îi va lăsa în pace pe toţi directorii PNL şi PSD pentru că va avea altele pe cap. Oricum, o problemă pe care PD-L-ul şi partidele care-i cîntă în strună ar trebui să o rezolve de urgenţă este cea a directorilor din instituţiile statului: ori respectă rezultatele concursilor de ocupare a posturilor, ori stabilesc că fiecare director îşi pierde funcţia automat atunci cînd partidul care l-a pus acolo pierde puterea. Ce-i jocul ăsta cu uite directorul, nu e directorul? Cum poate funcţiona normal o instituţie în condiţiile astea de provizorat permanent? De ce bugetul public, pe umărul căruia plîng acum cu lacrimi de crocodil toţi închipuiţii, trebuie să plătească salariu pentru un director şi despăgubiri pentru un alt director? Ce-i asta? Ce să fie? Bătaie de joc.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Traumatizaţii noştri sînt mai sensibili decît traumatizaţii lor
Inspectoratul Şcolar „Mihai Carcalete”
Alte articole:
- Mirela Adomnicăi nu-i Petru Carcalete
Inevitabilul s-a produs: Mirela Adomnicăi a fost schimbată din funcţia de director al Casei de Pensii Suceava. Este pentru a doua oară cînd doamna Adomnicăi,... - În aşteptarea şutului
Pedeliştii suceveni îi fugăresc din funcţii pe pesedişti, însă pesediştii nu ar prea vrea să abadoneze posturile de director de la instituţiile publice. Pedeliştii le... - Directorul de la Finanţe se laudă în gura mare ca să-l audă PSD-ul
Directorul PDL al Finanţelor Publice Suceava, apoliticul Petrică Ropotă, a primit calificativul „foarte bine” din partea Ministerului de Finanţe. După o astfel de realizare de... - Profesorii de la ţară, neinteresaţi de funcţia de director de şcoală
Şeful Inspectoratului Şcolar Suceava, Petru Carcalete, susţine că posturile de director de şcoală din mediul rural nu mai sînt atractive. El a declarat că situaţia... - Directorul medical al Spitalului Rădăuţi, sancţionat
Directorul medical al Spitalului Municipal Rădăuţi, Doru Iliescu, a fost sancţionat cu reducerea indemnizaţiei de conducere cu 5% pe următoarele 3 luni după ce la...




















