Unitatea de Primire a Urgenţelor, aglomerată de pacienţi băuţi şi bătuţi
Aproximativ 500 de persoane au ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor în Ajunul Crăciunului şi în primele două zile ale marii sărbători. Purtătorul de cuvînt al Spitalului Judeţean Suceava, doctorul Tiberiu Brădăţan, a declarat că media zilnică de prezentări a fost de peste 170. El a spus că 25% dintre pacienţi au fost victimele unor agresiuni comise pe fondul consumului de băuturi alcoolice, iar 10% dintre pacienţi au venit la UPU din cauza abuzurilor alimentare.
Gheorghe Flutur, mulţumit de colaborarea din Consiliul Judeţean
15 copii, născuţi de Crăciun
Alte articole:
- Un spital şi mai multe unităţi de primire a urgenţelor
Nu de mult, Traian Băsescu a cerut coaliţiei de guvernămînt să facă grădiniţe şi creşe. Ce ordin bun. Numai că acestea vor trebui înfiinţate în... - Secţia Ortopedie, plină de pacienţi
Purtătorul de cuvînt al Spitalului Judeţean Suceava, dr. Tiberiu Brădăţan, a declarat că Secţia Ortopedie este plină de pacienţi. Domnul Brădaţn a spus că acest... - 500 de prezentări la Urgenţe
În primele 3 zile din 2010, la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava s-au înregistrat aproape 500 de prezentări. 15% dintre... - Doi şoferi, prinşi băuţi şi fără permis
Doi suceveni sînt cercetaţi penal, după ce ieri au fost prinşi băuţi şi fără permis la volanul unor maşini. Unul dintre ei are 34 de... - Centru de primire pentru oamenii străzii
În aceste zile friguroase, unii oameni fără adăpost vor fi găzduiţi de viitorul Centru Social de la Biserica „Sfînta Vineri” din cartierul sucevean George Enescu....




















