Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

10,3 milioane, pentru lucrări hidrotehnice

26 septembrie 2017
Foto

Foto

Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, Daniel Drăgoi, a anunțat că la nivelul județului sînt în curs de execuție șapte lucrări hidrotehnice, pentru care în acest an s-au alocat 10,3 milioane de lei. El a precizat că patru investiții sînt finanțate de la bugetul de stat, două de către Banca Europeană a Consiliului Europei, iar una din surse proprii ale Administrației Naționale „Apele Române”. Directorul SGA a mai spus că printre proiectele aflate în derulare se numără cele privind regularizarea pîrîului Remezeu, în comuna Vicovu de Jos, punerea în siguranță a barajului de priză Mihoveni, amenajarea rîului Moldova pentru apărarea frontului de captare a municipiului Suceava, la Berchișești, și amenajarea rîului Suceava și a afluenților acestuia în zona Ulma-Brodina-Straja.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele