Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

15 cruci de gheaţă, făcute de pompierii din Bosanci

5 ianuarie 2015
Foto

Foto

Anul acesta, voluntarii Serviciului de Pompieri de la Bosanci pregătesc 15 cruci de gheaţă pentru Bobotează. Pompierii şi-au dat întîlnire sîmbătă, 3 ianuarie, pe iazul din comună. Aceştia au tăiat blocuri mari de gheaţă cu ajutorul unor drujbe şi le-au adus la mal cu nişte cîrlige lungi de peste doi metri. Primarul comunei Bosanci, Anton Curic, a declarat că cele 15 cruci vor ajunge pînă în Ajunul Bobotezei la cele trei biserici din localitate, dar şi la alte lăcaşuri de cult din Suceava şi Botoşani. Tradiţia crucilor de gheaţă pentru Bobotează s-a născut la Bosanci în jurul anului 1867 şi a fost iniţiată de voluntarii Serviciului de Pompieri din localitate. Domnul Curic a declarat: „În anul 1867, în Bosanci a fost un incendiu foarte mare. Atunci au ars 30 de case. Membrii serviciului au hotărît să confecţioneze crucile ca că-i protejeze de evenimente nedorite. De atunci ei se apucă de treabă în fiecare an, cu cîteva zile de Ajunul Bobotezei. De Bobotează, crucea trebuie să fie înălţată la biserică”. Primarul susţine că de cînd a început tradiţia crucilor de gheaţă, la Bosanci nu s-a mai înregistrat nici un incendiu atît de puternic cum a fost cel din 1867.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele