Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

570 de copii suceveni primesc ajutor de la „Salvaţi Copiii”

15 iulie 2010

Cîteva sute de copii dintr-o serie de localităţi sucevene afectate de inundaţii au primit ajutoare de imediată necesitate care au fost achiziţionate din fonduri colectate de Organizaţia „Salvaţi Copiii. Preşedinta filialei „Salvaţi Copiii”, Camelia Iordache, a declarat că aproximativ 570 de copii din Dorneşti, Zamostea şi Voievodeasa-Suceviţa au primit din partea voluntarilor apă potabilă, alimente neperisabile, produse igienico-sanitare, detergenţi, pamperşi, îmbrăcăminte, încălţăminte şi jucării. Ea a adăugat că 5 tone de lapte au fost distribuite ca ajutor din partea firmei „Rarăul” Cîmpulung Moldovenesc. Camelia Iordache a mai spus că Direcţia Judeţeană pentru Tineret va suporta cheltuielile cu tabăra pentru 30 de copii sinistraţi, iar „Salvaţi Copiii” le va asigura acestora rucsacul cu haine, produse de igienă şi alimente. Ea a subliniat că din evaluările psiho-medicale realizate în Zamostea, Dorneşti şi Voievodeasa a rezultat că atît adulţii, cît mai ales copiii suferă de grave afecţiuni medicale: probleme digestive, deshidratare severă, diaree, erupţii cutanate sau pneumonii, dar şi psihologice: coşmaruri, teama de abandon, refuzul de a dormi singur sau plînsete şi ţipete în somn. Totodată, din cauză că mulţi copii provin din familii extrem de sărace, există riscul abandonului şcolar. La Dorneşti şi Zamostea vor fi organizate activităţi educative şi de consiliere psihologică pentru 150 de copii. Camelia Iordache a precizat că „Salvaţi Copiii” continuă campania „Ajută apele să se retragă şi din ochii lor!” şi a făcut un nou apel la solidaritate şi implicare socială. Ea a menţionat că din suma estimată la 154.000 de euro mai este nevoie de 100.500 de euro, astfel încît copiii sinistraţi din nordul Moldovei să fie integraţi cît mai rapid în taberele şcolare şi în activităţi educaţionale pînă pe 1 septembrie. În această perioadă, „Salvaţi Copiii” sprijină şi aproape 350 de copii sinistraţi din localităţile botoşănene Dorohoi şi Hilişeu.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele