Începînd cu luna ianuarie, lucrătorii Poliției Locale Suceava au aplicat 165 de amenzi și avertismente pentru aruncarea chiștoacelor pe jos. Sancțiunile au fost date în campania <Strada nu este scrumieră>. Directorul Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, a declarat, la Radio Top: „A fost inspirația unui coleg să denumească astfel operațiunea. Lucrăm cu predilecție în zonele în care se adună tinerii, pentru că sînt cei mai impetuoși și nerăbdători în a scăpa de resturile de țigară. Dacă sînt sancțiuni cu avertisment preferăm ca acestea să fie scrise și trimise la domiciliul copiilor. Poate nu mă aprobă toată lumea, dar am zis-o și o repet: sînt și eu părinte. Am și eu adolescenți în casă, din care unul tocmai a împlinit 18 ani. Aș prefera să primesc acasă ori să fiu înștiințat despre eventualele fapte reprobabile pe care aceștia le-ar comite mai din timp”. Șeful Poliției Locale a mai spus: „Mi-a părut bine și mi-a plăcut în același timp cînd la sediu am văzut o fată însoțită de mama ei. A venit să întrebe unde-și plătește amenda fiindcă a aruncat mucul de țigară aiurea și cum procedează. Mama a recunoscut că-i cumpără țigări și colegii au sfătuit-o să o învețe pe fată să arunce mucul la primul coș”. De asemenea, Ovidiu Doroftei a afirmat că fumatul la locurile de joacă este interzis și a adăugat: „Avem și pe linia aceasta aplicate nenumărate sancțiuni de-a lungul timpului. Locul de joacă este destinat cu prioritate copiilor sub 14 ani, iar băncile sînt pentru însoțitorii lor. Locul de joacă nu este un spațiu de recreere pentru niște adolescenți care ies să fumeze”. Ovidiu Doroftei a spus că nu doar adolescenții și tinerii sînt sancționați pentru că nu aruncă la coș mucurile de țigară.