Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Acuze după un control al DSV efectuat la o firmă din Vatra Dornei

22 ianuarie 2020

Președintele Colegiului Medicilor Veterinari Suceava, doctorul Petrea Dulgheru, îl acuză pe șeful Direcției Sanitar Veterinare Suceava, Dănuț Corneanu, că a blocat luarea unor măsuri mai dure ca urmare a unui control efectuat la societatea Eurointer-Sport Vatra Dornei. Firma îi aparține fostului președinte al Autorității Naționale pentru Sport, Liviu Cepoi. Doctorul Dulgheru a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că pe 14 august 2019, Elvira Nichita, inspector la Serviciul pentru Siguranța Alimentelor din cadrul DSV, a fost în control la Eurointer-Sport, iar pentru deficiențele constatate a încheiat un proces verbal prin care s-a aplicat o amendă în valoare de 5.000 de lei. Însă, documentul nu a fost semnat de inspectorul Nichita, ci de medicul veterinar Felicia Boca, de la Vatra Dornei. Petrea Dulgheru a adăugat că nici Liviu Cepoi nu a semnat procesul verbal. Șeful Colegiului Medicilor Veterinari a mai spus că, pe 26 august, șeful Serviciului pentru Siguranța Alimentelor, Adrian Nichita, l-a invitat pe Liviu Cepoi la DSV Suceava, iar Dănuț Corneanu a sunat-o pe Felicia Boca, cerîndu-i să anuleze procesul verbal, ceea ce nu este posibil. În replică, șeful DSV Suceava a spus că le-a solicitat angajaților să dea dovadă de flexibilitate în cazul aplicării legii. El a subliniat că pînă la controlul din august 2019, la firma Eurointer-Sport nu s-a depistat nici o neregulă, astfel încît sancțiunea finală a constat într-un avertisment scris. Pentru cazul de la Vatra Dornei, Petrea Dulgheru i-a solicitat președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare, Robert Chioreanu, să-l demită pe Dănuț Corneanu.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele