Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Adîncata: 60 de persoane venite din străinătate, autoizolate

24 martie 2020

60 de persoane venite de la muncă din Belgia, Franţa şi Germania se află în autoizolare în 28 de locuinţe de pe raza comunei Adîncata. Primarul Viorel Cucu a declarat la Radio Top că acestea sînt monitorizate zilnic de Departamentul de Asistenţă Socială, care le sună de cîte două ori pentru a afla dacă respectă autoizolarea şi dacă au nevoie de cîte ceva. În caz de nevoie, angajaţii primăriei le fac cumpărături, cel mai adesea cu banii persoanelor autoizolate. Domnul Cucu a mai spus că sînt şi 28 de persoane care au peste 65 de ani şi care stau acasă, iar cînd au nevoie acestora li se fac cumpărături, li se scoate apa din fîntînă şi li se taie lemne. La unităţile de învăţămînt şi la primărie s-a făcut dezinfecţie. În altă ordine de idei, primarul a spus că lucrările de investiţii au fost întrerupte doar în această săptămînă şi doar din cauza vremii. Se lucrează la o grădiniţă, la dispensar şi la căminul cultural, iar lucrările la Şcoala cu clasele I-IV au fost încheiate. Primarul a declarat că firmele constructoare nu i-ar fi spus că vor opri lucrul.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele