Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Alin Găleată, pierdut de presă, cîştigat de pompieri

27 mai 2019

Şi-acum cîteva cuvinte care nu îmi aparţin şi pe care nu le veţi găsi nicăieri. „Sînt atît de multe lucruri care se spun despre pompieri. Sînt neînfricați, se îndreaptă acolo de unde fuge toată lumea, sînt precum « salamandrele » și sperie chiar și pe însăși Moartea atunci cînd merg să salveze vieți. Însă toate acestea ar fi vorbe goale fără o susținere în practică. Iar în practică, pompierii nu așteaptă nici o secundă ca să plece în misiune. Nu-și pun problema că sînt în mijlocul mesei de prînz, la Revelion, în toiul petrecerii de botez al singurului copil sau la serbarea acestuia de rămas bun de la grădiniță. Nu-și pun problema că propria lor casă e sub ape. Își duc familia la adăpost, după care pleacă să fie alături de semeni și să îi ajute. Nu așteaptă ziua de salariu, nu își plîng « of »-ul în gura mare, nu se bat cu pumnii în piept cînd au reușite, și cel mai adesea se retrag cu capul plecat dintr-o misiune, mulțumind lui Dumnezeu că au scăpat sănătoși. Sînt mii de salvări și de fapte bune, pe care acești eroi anonimi le-au ținut doar pentru ei, pentru grup. Pur și simplu au vrut ca faptele lor să fie răsplătite doar în Cer. Oamenii văd aceste lucruri peste tot unde merg pompierii. Empatia ne caracterizează, e un mod de viață, iar a fi pompier nu e o simplă meserie. E o vocație, pentru care ești făcut sau nu. Farmecul, despre care scria Octavian Paler, durează mai mult de 15 minute la pompieri. Constanța în misiuni, seriozitatea și faptul că sîntem mereu acolo unde cineva ne solicită ajutorul, ne-a cîștigat respectul în fața semenilor. Însă, fără falsă modestie, așa cum spuneam și mai sus, nu aceasta e ținta noastră. Faptul că sîntem pe primul loc în acele sondaje reprezintă doar un feedback și un semnal, pentru care sîntem sinceri recunoscători că ceea ce facem noi e bine. Sîntem conștienți că nu sîntem perfecți, dar în același timp învățăm din fiecare misiune și o luăm ca pe o lecție a vieții. Învățăm, de fiecare dată, să fim mai buni, să ne autodepășim. E o rețetă, chiar dacă perfectibilă, care s-ar plia în toate domeniile de activitate. Cert este un singur lucru: vom scrie istorie ca prima generație de pompieri profesioniști (începînd cu anul 2007) și sînt sigur că toate poveștile cu eroi abia acum încep să se scrie. Descopăr în fiecare zi, în familia pompierilor din România, adevărate modele de viață și repere morale, și atunci știu sigur că ei reprezintă un ingredient important din temelia pe care se poate construi viitorul. Avem parte de încrederea populației, dar dorința mea cea mai mare este să ajungem cîndva să avem parte și de respectul și aprecierea cuvenite, așa cum au parte de exemplu pompierii americani sau cei francezi. Iar cetățenii să înțeleagă că acesta este rostul nostru pe pămînt, intrat deja în ADN-ul pompierilor, să facem totul pentru a salva viețile și bunurile semenilor”. Şi-acum explicaţiile. În săptămînalul Jupânu’ care va apărea pe tarabe marţi, 28 mai 2019, va fi publicat un interviu cu purtătorul de cuvînt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată, în cadrul rubricii „Copil fiind vise cutreieram”. Şi cum interviul a ieşit prea lungă şi pentru că ar fi fost păcat să se piardă o bucată din acesta am decis să includ în această rubrică răspunsul la întrebarea: „De ce crezi că în toate sondajele de opinie pompierii se află pe primele locuri?”. Un răspuns din care transpiră prin toţii porii sensibilitatea, bunul simţ şi dragostea pentru meserie a autorului. Pe vremuri, Alin Găleată a lucrat la cotidianul sucevean „AS” şi la Radio Nord 22, ambele dispărute în prezent. Presa suceveană a pierdut un om, în schimb l-a cîştigat pompieria.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele