Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Ambulatoriul Spitalului Judeţean, închis pentru o zi

6 aprilie 2011

Cabinetele din ambulatoriul integrat de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean Suceava vor fi închise mîine, 7 aprilie, cînd este marcată Ziua Mondială a Sănătăţii. Informaţia ne-a fost transmisă de conducerea spitalului, printr-un comunicat de presă. Conform aceluiaşi document, mîine, în toate secţiile Spitalului din Suceava vor fi asigurate linii de gardă, iar Unitatea de Primire a Urgenţelor va funcţiona după programul normal. Ulterior, personalul de la UPU va beneficia, prin rotaţie, de o zi liberă. Conducerea Spitalului Judeţean a precizat că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de ramură şi de unitate sanitară, 7 aprilie a fost declarată  zi de sărbătoare legală, nelucrătoare. În acest an, Ziua Mondială a Sănătăţii are tema „Rezistenţa la agenţi antimicrobieni” şi se desfăşoară sub sloganul „Acţionează astăzi ca să poţi vindeca şi mîine!”.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele