Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Anul Centenar, plin de evenimente

19 ianuarie 2018

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că pe parcursul anului vor avea loc diverse acţiuni dedicate Centenarului Marii Uniri. El a amintit că în ianuarie, pînă acum s-au desfăşurat acţiunile de la Vaslui ce au comemorat bătălia de la Podul Înalt şi cele dedicate poetului Mihai Eminescu, la Suceava, Putna şi Călineşti. Urmează manifestările prilejuite de Mica Unire din 24 ianuarie. În februarie, la Spitalul Județean vor deveni funcționale Secţia de îngrijiri paliative, Staţia centrală de sterilizare şi aparatul de neuronavigaţie. În martie va avea loc lansarea expoziţiei „Centenarul României Mari” la Suceava, Chişinău şi Alba Iulia. În aprilie va fi inaugurat Laboratorul regional de restaurare de pe strada Dragoş Vodă din Suceava, unic în ţară, pentru restaurări de materiale textile și lemn. În mai va fi deschisă Şcoala de la Securiceni din cadrul Muzeului Satului Bucovinean și se vor derula Zilele Culturii Idiș. În iunie va fi organizată Ziua Bucovinei la Viena, iar în iulie va fi Festivalul „Întîlniri Bucovinene” la Cîmpulung Moldovensc şi la Suceava, precum şi o zi dedicată poveştilor de succes ale sucevenilor plecaţi la muncă în străinătate. August va fi „Luna Diasporei”, în septembrie se va organiza Tîrgul „Gustă din Bucovina”, iar în octombrie, în Parcul Ariniș din Gura Humorului, va avea loc, în premieră, „Oktoberfest în Est”. Anul Centenar se va încheia în noiembrie cu ample manifestări prilejuite de Ziua Bucovinei.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele